Thursday , April 25 2024

Comisarul european pentru justitie, despre "dreptul de a fi uitat" pe Internet: "Poate fi solicitat in anumite conditii. Nu afecteaza libertatea de exprimare si nu conduce la cenzura"

delete

Martine Reicherts, recent numita Comisar european pentru Justitie, a explicat luni, 18 august, intr-un discurs sustinut la Lyon ca decizia Curtii Europene de Justitie legata de dreptul cetenilor de a solicita stergerea anumitor informatii personale din mediul online nu afecteaza in niciun fel libertatea de exprimare si ca nu conduce la cenzura, asa cum au fost formulate critici, recent. Context: in luna august unele publicatii, inclusiv Wikipedia, au anuntat ca multe informatii au fost eliminate din motorul de cautare Google, ca urmare a aplicarii deciziei CEJ.
Aceasta, in contextul in care la nivelul UE au loc negocieri, de doi ani si jumatate, asupra reformei regulilor de protectie a datelor personale.
“Fiecare caz va trebui evaluat in parte. Vor trebui luati in calcul factori precum tipul informatiei la care se refera solicitarea, importanta pentru viata privata a individului si interesul publicului de a avea acces la aceasta informatie. Rolul pe care il joaca persoana solicitanta in spatiul public poate fi de asemenea relevant”, a mai spus aceasta.
Decizia recenta a Curtii Europene de Justitie nu da cale libera persoanelor si organizatiilor sa elimine de pe web un anume continut, doar pentru ca nu le este convenabil, a explicat Martine Reicherts, in cadrul unui discurs sustinut la Lyon, in data de 18 august.
“Ce spune, de fapt, Curtea, despre “dreptul de a fi uitat”? Spune ca indivizii au dreptul sa solicite companiilor care opereaza motoarele de cautare sa elimine linkurile care contin informatii personale despre ei – in anumite conditii. Aceasta inseamna, atunci cand informatiile sunt incorecte, inadecvate, irelevante, expirate sau in exces – raportat la scopurile procesarii de date. Curtea a precizat explicit ca “dreptul de a fi uitat” nu este unul absolut, ci intotdeauna va trebui pus in balanta cu alte drepturi fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare si libertatea presei – care, apropo, nu sunt nici ele drepturi absolute”, a subliniat Comisarul european.
Citeste articolul integral pe EurActiv.ro

Vezi si

Percheziții la un maestru spiritual yoghin, acuzat de viol și trafic de persoane

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, discipol al …