Saturday , April 20 2024

Comisar german UE: România, Italia, Bulgaria sunt neguvernabile. Berlinul neagă doar referirea la Italia

Gunther-Oettinger-EU

Comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt “neguvernabile”, Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privinţa României şi Bulgariei.
“Mă îngrijorează că ţări precum Bulgaria, România şi Italia sunt, în mod fundamental, aproape neguvernabile”, a declarat germanul Günther Oettinger, conform publicaţiei Bild.
Declaraţiile au stârnit un val de nemulţumire la Roma, presa italiană solicitând explicaţii din partea Guvernului german.
“Nu veţi auzi niciodată aprecieri de acest fel referitoare la Italia din partea Guvernului german”, a dat asigurări, potrivit ziarului Il Sole 24 Ore, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.
Presa italiană aşteaptă ca Oettinger să revină asupra declaraţiilor sau să demisioneze din funcţia de comisar UE al Energiei.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …