Friday , April 19 2024

Comandantul Forţelor Navale ucrainene a trecut de partea Rusiei. Putin a discutat cu Merkel şi acceptă dialogul. Kerry soseste la Kiev

crimeea

Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, cere Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o “declaraţie de război” şi avertizând că există riscul unui “dezastru”. Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea. Ucraina a decis închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele militare. China s-a declarat foarte preocupată, iar Turcia a anuţat că susţine integritatea teritorială a Ucrainei. Ambasadorul Kievului la ONU spune că ţara sa se va apăra. Şeful Forţelor Navale ucrainene a trecut în subordinea autorităţilor proruse, anunta Mediafax. Vladimir Putin a discutat, prin telefon, cu Angela Merkel, aceasta declarând că preşedintele rus acceptă dialogul. John Kerry merge, marţi, la Kiev.
Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.
“Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.
În Ucraina, şeful diplomaţiei americane “va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.
“Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc” pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american.
Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.
Duminică dimineaţă, Kerry a denunţat “agresiunea” şi “invazia” rusă în Ucraina.
De asemenea, Kerry a ameninţat Rusia că ar putea să-şi piardă locul în cadrul G8.
În acest context, Washingtonul a luat măsuri de retorsiune.
Reuniuni cu caracter economic şi o vizită a unei delegaţii ruse la Washington au fost deja anulate, a subliniat un oficial de rang înalt american.
Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat la rândul lor că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.
Duminică, Kievul a declarat că se află “pe marginea dezastrului” în urma “declaraţiei de război” a Rusiei şi că pierde rapid controlul asupra Crimeei, în timp ce Occidentul caută o soluţionare paşnică la criza ucraineană.
NATO a solicitat trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina şi a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele. În opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, “ceea ce face Rusia în Ucraina (…) ameninţă pacea şi securitatea în Europa”.
Kerry a admis că Rusia comite o “eroare enormă”, însă a dat asigurări că “opţiunea militară este ultimul lucru care se vrea într-o situaţie de acest gen”.
Duminică, preşedintele Obama a purtat conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, potrivit unor oficiali ai administraţiei americane.
John Kerry se va deplasa marţi la Kiev
Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.
În acelaşi timp, un oficial american a afirmat că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei.
“Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.
În Ucraina, şeful diplomaţiei americane “va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit comunicatului.
Angela Merkel: Vladimir Putin acceptă un “grup de contact” pentru începerea unui dialog
Vladimir Putin a acceptat o propunere a cancelarului Angela Merkel privind crearea unui “grup de contact” pentru a “începe un dialog” în privinţa Ucrainei, a anunţat duminică Guvernul german, după o convorbire telefonică a cancelarului german cu preşedintele rus, relatează AFP.
“Preşedintele Putin a acceptat propunerea cancelarului de a stabili imediat o misiune de anchetă şi un grup de contact, eventual sub conducerea OSCE, pentru începerea unui dialog politic”, potrivit unui comunicat al Guvernului german.
În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc duminică seara, cancelarul german i-a “reproşat preşedintelui rus că a încălcat dreptul internaţional prin intervenţia rusă, inacceptabilă, în Crimeea”, potrivit acestui comunicat.
Merkel i-a mai reproşat încălcarea Memorandumului de la Budapesta, adoptat în 1994, în care Rusia s-a angajat să respecte independenţa şi suveranitatea Ucrainei în fontierele existente.
Cancelarul german i-a cerut din nou lui Putin să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit comunicatului.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au purtat o conversaţie telefonică, duminică, pe tema evoluţiei situaţiei din Crimeea, în sudul Ucrainei, anunţă site-ul Preşedinţiei Federaţiei Ruse.
În cursul discuţiei telefonice, Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluţia situaţiei în Crimeea.
În schimb, Vladimir Putin a atras atenţia asupra ameninţării prezentate de către forţele ultranaţionaliste ucrainene, “care pun în pericol viaţa şi interesele cetăţenilor ruşi şi populaţiei vorbitoare de limbă rusă” din Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Preşedintele rus i-a semnalat cancelarului german că “măsurile luate de Rusia sunt adecvate” situaţiei din prezent.
Putin şi Merkel au convenit să continue consultările atât la nivel bilateral, cât şi în format extins în vederea normalizării crizei ucrainene, anunţă Kremlinul.
Şeful Forţelor Navale ucrainene, numit de proeuropeni, a trecut în subordinea autorităţilor proruse
Amiralul Denis Berezovski, comandantul Forţelor Navale ucrainene, numit în funcţie de Administraţia proeuropeană de la Kiev, a anunţat duminică seara că se supune ordinelor autorităţilor proruse din Crimeea, relatează AFP.
Amiralul Denis Berezovski a făcut acest anunţ în cursul unei conferinţe de presă organizate la sediul Statului Major al Flotei ruse din Sevastopol.
Amiralul Berezovski a fost numit vineri la comanda Forţelor Navale ucrainene de către preşedintele interimar proeuropean Oleksandr Turcinov.
“Promit supunere locuitorilor Republicii autonome Crimeea. (…). Promit să mă supun ordinelor comandamentului suprem al Republicii autonome Crimeea”, a declarat amiralul.
Premierul prorus din Crimeea, Serghei Aksionov, a salutat un “eveniment istoric”.
“Amiralul Berezovski se plasează astfel sub ordinele autorităţilor legitime ale Peninsulei Crimeea”, a spus Aksionov, a cărui legitimitate este contestată de autorităţile proeuropene de la Kiev.
Ucraina se va apăra de “agresiunea” rusă, dar are nevoie de ajutorul altor ţări
Ucraina intenţionează să se apere de “agresiunea” militară rusă, dar va avea nevoie de susţinere din partea altor ţări, afirmă ambasadorul ucrainean la Naţiunile Unite, Iuri Sergheiev, citat de CNN.
În urmă cu câteva ore, noua Administraţie interimară proeuropeană de la Kiev anunţa că va cere ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii Ucrainei.
În plus, Ucraina a cerut trimiterea imediată a unei misiuni internaţionale pentru evaluarea situaţiei din Crimeea, precum şi asistenţă pentru protejarea obiectivelor nucleare.
Ministrul turc de Externe: Regiunea Crimeea trebuie să rămână parte a Ucrainei
Turcia acordă o mare importanţă integrităţii teritoriale şi stabilităţii Ucrainei, afirmă ministrul de Externe de la Ankara, Ahmet Davutoglu, subliniind că regiunea autonomă Crimeea trebuie să rămână parte a Ucrainei.
“Pentru Turcia, integritatea teritorială a Ucrainei, stabilitatea şi prosperitatea acestei ţări sunt esenţiale. Crimeea are o importanţă deosebită pentru Turcia, datorită prezenţei tătarilor în această regiune şi a patrimoniului cultural turc”, a afirmat Ahmet Davutoğlu.
“Cea mai mare dorinţă a Turciei este stabilitatea Ucrainei”, a insistat Davutoğlu.
“Turcia îndeamnă toţi liderii comunităţilor şi grupurilor etnice din Crimeea să unească eforturile pentru stabilitatea şi pacea regională”, a continuat şeful diplomaţiei turce.
China îndeamnă părţile implicate în criza din Ucraina să respecte reglementările internaţionale
Ministerul chinez de Externe îndeamnă toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să respecte reglementările internaţionale şi să caute o soluţie pentru depăşirea crizei prin dialog şi negocieri.
“China este foarte preocupată de actuala situaţie din Ucraina”, a declarat Qin Gang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, referindu-se la riscurile unei intervenţii militare ruse, informează site-ul agenţiei China Nouă.
China respectă principiul neintervenţiei în afacerile interne ale Ucrainei şi susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acestei ţări, a precizat oficialul de la Bejing, îndemnând părţile implicate să iniţieze negocieri pentru depăşirea crizei şi pentru menţinerea păcii în regiune.
Organizaţia ultranaţionalistă ucraineană Sectorul Dreapta, implicată în violenţele de la manifestaţiile proeuropene din Kiev, îşi mobilizează militanţii pentru a răspunde intervenţiei militare ruse în Crimeea, anunţă liderul mişcării extremiste, Dmitro Iaroş, citat de Kyiv Post.
Dmitro Iaroş a precizat că Sectorul Dreapta îşi va coordona acţiunile cu Consiliul ucrainean pentru Securitatea Naţională.
“Le vom garanta securitatea tuturor civililor din Crimeea”, a spus Iaroş într-o conferinţă de presă. El a lansat un apel pentru recrutarea de voluntari civili în miliţiile organizaţiei ultranaţionaliste.
Iaroş a precizat că organizaţia Sectorul Dreapta a creat un cartier general pentru coordonarea acţiunilor militare ale militanţilor. “Principala sarcină a brigăzilor noastre este securizarea regiunilor care suferă de pe urma intervenţiei militare ruse”, a explicat liderul ultranaţionalist.
Ucraina a decis închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele militare, în contextul ameninţărilor Rusiei cu o intervenţie militară, informează site-ul publicaţiei Kyiv Post.
Ordinul a fost dat de preşedintele interimar proeuropean Oleksandr Turcinov.
În plus, securitatea a fost sporită la toate aeroporturile, cu excepţia celor din Crimeea, aflate sub controlul unor miliţii proruse.
Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene citate de CNN.
Potrivit surselor citate de CNN, militarii ruşi le cer celor ucraineni să se predea fără a opune rezistenţă.
Sute de indivizi înarmaţi au înconjurat baze militare din zona Privolnoie, în regiunea Crimeea.
Indivizii, presupuşi militari ruşi, au sosit cu 13 transportoare blindate având numere de înmatriculare ruse.
În faţa unităţilor militare este şi un tanc rusesc.
În acest context, premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a cerut Rusiei să retragă imediat trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o “declaraţie de război” şi avertizând că există riscul unui “dezastru”. “Este o alertă roşie. Nu este doar o ameninţare; ceea ce face Rusia este o declaraţie de război faţă de Ucraina”, a spus Arseni Iaţeniuk. “Îi cerem preşedintelui Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina”, a avertizat şeful Guvernului proeuropean de la Kiev.
Între 6.000 şi 15.000 de militari ruşi sunt în regiunea Crimeea, afirmă surse din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării. Nu se ştie clar dacă este vorba de militari din bazele Flotei ruse de la Marea Neagră, staţionată în Portul Sevastopol, sau dacă Rusia a trimis trupe suplimentare. În plus, potrivit unor surse din cadrul armatei ucrainene, două nave militare ruse sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea.
Armata ucraineană a decis mobilizarea generală a trupelor şi rezerviştilor, în contextul operaţiunilor militare ruse. (Mediafax)

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …