Friday , March 29 2024

CODUL PORTOCALIU de ninsori pentru 10 județe și București s-ar putea transforma în COD ROȘU

zapezi

COD PORTOCALIU pentru 10 judeţe şi Capitala de ninsori şi viscol. De asemenea, ANM a emis cod galben pentru alte 16 judeţe.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă până duminică la ora 18.00, ar putea fi prelungită până luni, cu posibilitatea de a fi emis şi codul roşu în anumite zone, a anunţat conducerea ANM, precizând că situaţia nu este “înspăimântătoare”, dar este de durată, informează Mediafax
În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30…40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75…80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …