Friday , March 29 2024

Codul Muncii a fost aprobat de Guvern si trimis la Parlament pentru angajarea răspunderii

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că proiectul de modificare a Codului Muncii, care a fost aprobat în cursul dimineţii de Guvern, a fost deja trimis Parlamentului, în vederea angajării răspunderii.

Proiectul Codului Muncii “a fost deja trimis la Parlament”, a spus Boc, la sediul PDL, înainte de începerea şedinţei BPN al partidului.
Premierul Boc a precizat că nu are emoţii în privinţa unei moţiuni de cenzură care ar putea fi depusă de opoziţie la asumarea răspunderii pe Codul Muncii.
“Nu am avut niciodată emoţii, nu m-a speriat niciodată o moţiune de cenzură, cu atât mai puţin nu mă va speria această moţiune de cenzură, dacă va fi depusă, pe Codul Muncii”, a afirmat el.
Emil Boc a menţionat că acest Cod al Muncii este “absolut necesar” pentru ca românii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă şi angajatorii să-i poată angaja mai uşor pe cei care vor să muncească.
Guvernul a aprobat, luni, proiectul de modificare a Codului Muncii. Premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, vor susţine o conferinţă de presă pe această temă la ora 18.15, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Proiectul a fost discutat de Executiv în primă lectură în şedinţa de miercuri, iar Guvernul a anunţat că aşteaptă avizul Consiliului Economic şi Social, înainte de a aproba documentul.
Vineri reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor au analizat noua formă a Codului Muncii, dar fără să ajungă la un acord în privinţa modificărilor.
Opoziţia şi-a anunţa intenţia de a depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, după angajarea răspunderii.
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să se reunească pentru a stabili un calendar pentru angajarea răspunderii Guvernului.

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …