Thursday , March 28 2024

Cod PORTOCALIU de ploi în sud-estul ţării şi COD GALBEN pentru alte 13 judeţe

cod portocaliu

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru opt judeţe din sud-estul ţării. Avertizarea întră în vigoare luni la ora 21 şi expiră miercuri noaptea. De asemenea, s-a emis şi cod galben de ploi pentru Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.
Meteorologii anunţă COD PORTOCALIU de ploi pentru intervalul 30.09, ora 21 – 02.10, ora 02.
În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp.
În intervalul menţionat procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.
De asemenea, pentru intervalul 30.09, ora 13 – 02.10, ora 08 s-a emis COD GALBEN de PLOI. În intervalul menţionat, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.
În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50…70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …