Friday , March 29 2024

Coalitia de guvernare a pierdut majoritatea din Camera Deputatilor, dupa ce patru parlamentari PSD au plecat la partidul lui Ponta

Patru deputati, Ion Mocioalca, Ion Spanu, Mihai Mohaci si Mihai Valentin Popa, au demisionat din PSD si s-au alaturat formatiunii lui Victor Ponta.

“Echipa Pro Romania se mareste astazi cu patru colegi. Domnul deputat Spanu, Mohai, Popa, Mocioalca. Sunt patru oameni alaturi de care eu am lucrat in ultimii 17 ani ca membru PSD. Cred ca toti sunt mai vechi decat mine in PSD”, a anuntat Victor Ponta intr-o conferinta de presa.
Astfel, in acest moment PSD si ALDE nu mai au majoritatea in Camera Deputatilor. Practic, partidelor de guvernare le lipsesc doi parlamentari pentru a avea majoritatea, dar si pana acum la multe voturi au avut si sustinerea unora dintre deputatii minoritatilor nationale, precum si a UDMR, care are si un protocol de colaborare cu coalitia PSD-ALDE, noteaza News.ro.
Ion Mocioalca, care era si presedintele PSD Caras Severin, i-a trimis o scrisoare lui Liviu Dragnea in care i-a punctat si motivele deciziei sale, conform Caras Online.
Unul dintre motive este, dupa cum spune el, directia in care se indreapta partidul.
“Dupa 24 de ani de politica activa, de valori sustinute, de victorii si infrangeri, in si pentru Partidul Social Democrat, am decis astazi sa ma despart de drumul pe care partidul a luat-o”, a scris el.
Mocioalca le transmite colegilor sa nu caute explicatii care sa aiba legatura cu statul paralel sau cu “false dosare”.
“Le sugerez tuturor celor care se vor supara de acest gest politic, sa nu caute explicatii in ocultele statului paralel, in false dosare, in vanitati ranite sau in lupte politice trecute sau prezente. Sa caute explicatii in viitor, in ceea ce se construieste astazi in PSD si pe langa PSD. Sa se gandeasca bine la experienta altora care s-au crezut nemuritori si s-au jucat iresponsabil cu puterea, ajungand in final victimele propriei lor puteri.
Avand in vedere toate cele de mai sus, precum si multe altele, imi depun demisia din PSD si adeziunea la grupul parlamentar in care regasesc valorile pe care le-am sustinut si le sustin in continuare. La PRO Romania”, a mentionat Ion Mocioalca.
Printre motivele sale se numara si faptul ca i se pare umilitor ca la CEX sa fie judecat de persoane care nu au acest drept.
“Este nedrept si umilitor ca eu, asemenea unor alti colegi ai mei din PSD, sa asteptam fiecare CEX al partidului intrebandu-ne daca acela va fi momentul in care vom fi pusi in discutie si judecati de persoane care in marea lor majoritate nu au trait in acest partid niciodata momentele de care am avut noi parte.
Aceasta stare de fapt o consider umilitoare si intolerabila! Dar in politica infrangerile sunt, cateodata, mai valoroase decat victoriile, iar victoriile pot fi calea catre infrangeri dramatice”, a scris Mocioalca.
In incheierea scrisorii, Mocioalca a adaugat ca “este nevoie de putere interioara sa rezisti si sa insisti, uneori este nevoie de multa putere interioara sa stii cand sa renunti”.
In urma demisiei din PSD, Mocioalca si-a depus adeziunea la PRO Romania, partidul lui Victor Ponta.
ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …