Sunday , January 29 2023

Coaliţia amână decizia privind modificarea concediului maternal

PDL propune reducerea la un an a perioadei de concediu maternal şi acordarea unei indemnizaţii compensatorii de 500 de lei, UDMR şi UNPR se opun şi doresc mai degrabă să se renunţe la indemnizaţia actuală de 85% din salariu şi stabilirea unei sume fixe.
Liderii Coaliţiei de guvernământ discută joi, la Palatul Victoria, înaintea şedinţei de Guvern, despre măsura prin care mamele ar putea să se întoarcă la serviciu după un an de concediu maternal.
Ministerul Muncii a propus reducerea perioadei de concediu de creştere a copilului la 12 luni şi acordarea unui stimulent lunar de 500 de lei, începând cu luna a şaptea până la împlinirea perioadei de 24 de luni, dacă mamele se întorc mai devreme la serviciu.
Acesta a subliniat că MMFPS a considerat că în al doilea an de concediu pentru creşterea copilului, începând cu luna a 13-a, o persoană poate beneficia de concediu fără plată şi primeşte alocaţia de creştere pentru copil de 200 de lei, dar se acordă în acelaşi timp şi indemnizaţia de 500 de lei pentru oricare dintre cele 12 pentru care se întorc la locul de muncă. Botiş a precizat că sunt trei variante în lucru.
Potrivit ministrului Muncii, la ora actuală sunt 12 ţări în Europa care nu acordă deloc această indemnizaţie de creştere a copilului, respectiv Spania, Danemarca, Cipru, Lituania, Grecia, Finlanda, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia şi Suedia.
Ministrul Muncii a menţionat, totodată, că acordarea concediului de maternitate este separată de această indemnizaţie, acesta fiind plătit timp de 126 de zile şi reprezintă 85 la sută din media veniturilor pe ultimele şase luni.
La rândul său, premierul Emil Boc a declarat miercuri că va decide durata concediului maternal şi valoarea indemnizaţiei pentru mame abia după finalizarea dezbaterii publice şi după discuţiile din Coaliţie.
”Vom lua o decizie după ce se va finaliza dezbaterea publică şi după discuţia din Coaliţie, pe care evident o vom prezenta. Până atunci, evident, ascultăm toate opiniile care se impun pe acest subiect şi, după ce această perioadă va fi epuizată, vă vom anunţa decizia Guvernului. Repet, eu sunt ultimul care ia decizia, până atunci aştept concluziile celor abilitaţi”, a spus Emil Boc.
Liderul UDMR  Laszlo Borbely a declarat marţi că UDMR nu este de acord cu măsura de reducere a concediului maternal.
“Sunt destul de ferm aici. Nu suntem de acord cu reducerea concediului maternal şi am spus-o şi la discuţia din coaliţie de ieri (luni – n.r.). Suntem de acord să analizăm, pentru că avem nevoie de bani. Am înţeles că este o problemă în ceea ce priveşte bugetul asigurărilor. (…) Maximul (de indemnizaţie – n.r.) e 3.400 de lei, să reducem puţin aici, să fie mai mulţi bani, dar nu suntem de acord cu reducerea de la doi ani la un an. Trebuie să dăm posibilitatea acelor mame care doresc să se întoarcă la locul muncă să aibă această posibilitate după o anumită perioadă, jumătate de an, sau analizăm la cât timp după naştere şi, da, să primească un anumit cuantum, circa 500 de lei, dacă se întorc la lucru”, a spus Borbely.
El a precizat că UDMR va exprima această poziţie în şedinţa de joi a Coaliţiei, unde va fi prezent şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, care va prezenta toate elementele de buget pentru a se putea lua apoi o decizie.
“Până acum, am rezolvat întotdeauna în termeni eleganţi, deci sper să o rezolvăm şi acum”, a afirmat, în context, liderul UDMR.
Şi UNPR se opune variantei de înjumătăţire a concediului maternal, propunerea ministrului Muncii fiind criticată chiar de lideri din PDL.
Coaliţia a analizat joi varianatele şi va decide luni cu privire la forma finală. (realitatea.net)

Vezi si

Lista drumuri naționale închise din cauza vremii

Centrul Infotrafic a anunțat sâmbătă după-amiază că încă două drumuri naționale au fost închise din …