Friday , April 19 2024

CNSAS: Irinel Columbeanu, colaborator al Securităţii. Dădea informaţii sub numele de "Ivănescu"

irinel-columbeanu

Irinel Columbeanu a turnat la Securitate. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a descoperit dosarul lui Columbeanu, care dădea informaţii Securităţii sub numele de “Ivănescu”, pe vremea când era ghid al biroului de turism Bucureşti.
Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS în calitate de candidat la Primăria Capitalei. Cei de la CNAS au descoperit că omul de afaceri a dat informaţii securităţii în calitate de membru de partid, încă din anul 1980. El a dat zeci de note informative semnate cu numele “Ivănescu”, scrie rtv.net.
Columbeanu a fost recompensat material pentru activitatea sa de turnător: un cadou de ziua de naştere, o borsetă şi un stilou. Omul de afaceri dădea informaţii despre colegii săi de la Politehnică, dar şi despre cetăţeni străini care veneau în România.
“Era foarte curios să afle starea de spirit a poporului român, situaţia alimentară sau orice alt subiect şi să umfle şi să defăimeze turismul şi regimul nostru. Folosea orice defect din activitatea turistică pentru a face comentarii ostile şi avea mereu teama că este ascultat de Securitate”, se arată în documentele transmise de CNSAS către Curtea de  Apel Bucureşti, căreia i-a cerut să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 26 aprilie. Instanţa nu a stabilit până în prezent un termen pentru judecarea procesului dintre CNSAS şi Irinel Columbeanu.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …