Thursday , April 25 2024

Ciucă: Nicio decizie deocamdată privind majorarea salariului minim

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi că în coaliţia de guvernare nu a fost luată deocamdată o decizie cu privire la creşterea salariului minim, joi urmând să aibă loc o nouă întâlnire în Consiliul Tripartit pe acest subiect.

“Nu am luat aseară (n.r. – luni) o decizie (privind majorarea salariului minim – n.r.), pentru că ea trebuie discutată şi este, pe bună dreptate, analizată în cadrul Consiliului Tripartit şi apoi vom lua o decizie”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL.

El a precizat că a avut o întâlnire, săptămâna trecută, cu sindicatele şi cu patronatele pe acest subiect.

“Vom avea încă o întâlnire în cadrul Consiliului Tripartit joi, ca atare, până joi, neluându-se nicio decizie nu mă hazardez să comunic pe acest subiect”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …