Tuesday , September 10 2024

Ciucă: Există disensiuni în coaliție, dar acestea conduc spre o decizie care asigură stabilitate și echilibru

Președintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că există disensiuni între PNL și PSD în coaliție, dar că acestea conduc spre o decizie care asigură stabilitatea și echilibrul țării.


“S-a realizat acest construct între centru-dreapta, PNL, și centru-stânga, PSD, din responsabilitatea de a asigura stabilitatea și echilibrul țării. (…) Pentru astfel de construcție politică există ideologii, doctrine și abordări specifice fiecărui partid în parte. Există disensiuni, dar eu apreciez că aceste disensiuni practic conduc spre ceea ce înseamnă în final o decizie care să asigure rostul acestei coaliții stabilitatea și echilibrul”, a spus, Ciucă la Foreign Investors Summit 2023.
El a explicat că în întâlnirile internaționale “toți partenerii apreciază foarte mult această maturitate și responsabilitate politică a liderilor partidelor din România”.
“Practic, suntem un partener cât se poate de credibil (…) pentru toți partenerii noștri strategici. România și-a demonstrat rolul de pivot în regiunea Mării Negre, un pivot al democrației al stabilității, al echilibrului economic, dar cred că este foarte important, pentru perioada care urmează, atât în regiune cât și în Uniune, și sperăm (…) nu peste mult timp, în cadrul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, România să devină un pivot de dezvoltare economică. România este una dintre puținele țări din Europa care are tot ce-i trebuie. Ne-a dăruit Dumnezeu tot ce avem nevoie, avem resurse de toate felurile. Ceea ce ne mai trebuie este înțelepciunea și curajul să le folosim, astfel încât să putem să ne înscriem pe această linie de dezvoltare economică. Toate acestea sunt sunt posibile, dacă (…) decidenții politici și investitorii asigură încrederea unora în ceilalți, stabilitate fiscal-bugetară și predictibilitate”, a adăugat Ciucă.
Potrivit liderului PNL, “binomul – decidenți politici, investitori străini și autohtoni – își aduc contribuția la tot ceea ce înseamnă bunăstarea și prosperitatea cetățenilor români și evoluția și dezvoltarea României în deplinătatea sa”.
Ciucă a subliniat că în 2024 va fi menținută aceeași fiscalitate și va fi demarat dialogul pentru elaborarea unui nou Cod fiscal.
“Orice intervenție în momentul de față pe fiscalitate bulversează absolut orice. (…) Nu se va întâmpla ca fiscalitatea să fie modificată în 2024. Așa cum am discutat în întâlnirile anterioare și cu reprezentanți investitorilor străini și cu reprezentanții sectorului de business, patronatului din România, pentru îndeplinirea jalonului din PNRR care urmează să facă obiectul unei decizii pentru anul 2025 va fi nevoie de dialog, (…) care să analizeze toate detaliile legate de ceea ce va însemna un nou Cod fiscal, care (…) trebuie așezat pentru a putea să producă efecte pe termen mediu și lung”, a declarat Ciucă.
Liderul PNL a punctat că măsurile care vor fi luate “trebuie să producă efecte pentru toată lumea”.
“Să producă efecte și pentru bugetul de stat (mă refer la cheltuielile de la bugetul de stat), să producă efecte și pentru mediul de business, să producă efecte și pentru pensionari și pentru clasa de mijloc. Deci este absolut necesar să asigurăm acest echilibru al măsurilor, astfel încât să ținem totuși cont că singura modalitate prin care putem să colectăm resurse la buget (…) sunt investițiile. Banii sunt singurii care aduc bani. Nu știu altă formulă prin care putem să aducem bani la buget. Banii înseamnă investiții”, a mai spus Ciucă.
El a mai explicat că, potrivit ultimei analize a Băncii Naționale, “temporizarea creșterii economice s-a datorat conflictului din Ucraina, în mod aparte”.
“De aici ne-am confruntat cu o scădere a consumului, o scădere a industriei și, desigur, o creștere a prețurilor. Totuși s-a discutat și se discută despre reconstrucția Ucrainei prin poziționarea noastră geografică și prin tot ceea ce înseamnă relevanța strategică a Portului Constanța, a fluviului Dunărea și a celei mai scurte distanțe către zona de conflict. România, alături de dumneavoastră, poate să proiecteze un plan consolidat pentru reconstrucția Ucrainei, pentru prepoziționarea tuturor facilităților necesare ca atunci când conflictul se va fi încheiat să demareze procesul de reconstrucție. Asta se poate întâmpla cel bine de aici, din România, iar deschiderea este totală din partea noastră. (…) Vă rog să aveți încredere în potențialul României, în oportunitățile de business din țara noastră, în dialog deschis și identificarea soluțiilor împreună cu decidenții politici, cu Guvernul României și continuați să investiți în România pentru că merită”, a transmis Ciucă investitorilor. (Agerpres)

Vezi si

Proiect în Senat: Mamele ar putea ieși mai devreme la pensie

Mamele care au realizat stagiul minim de cotizare ar putea ieși la pensie mai devreme, …

error: