Alte stiri
Cinci unități de învățământ din județul Suceava au obținut titlul de ”Școală europeană” în acest an
acum 3 days
Se caută proprietarul unei iepe ce a fost găsită în zona Burdujeni-sat, în urmă cu două săptămâni
acum 3 days
Premierul Nicolae cere responsabilizarea prin lege a firmelor de construcții. „România este o țară cu risc seismic”, afirmă el.
„Monitorizarea și coordonarea transpunerii în practică a tuturor acestor decizii pe care le luăm la nivelul Guvernului, cooperarea cu autoritățile locale, astfel încât să înțeleagă toată lumea că aici nu discutăm despre a duce responsabilitatea de la nivel central la nivel local și invers, ci este o responsabilitate comună pentru tot ceea ce înseamnă o infrastructură consolidată și asigurată pentru risc seismic. România este o țară cu risc seismic, am avut discuții și cu specialiști în domeniu. Ca atare, cred că foarte curând (…) va trebui să intrumentalizăm acea procedură prin care companiile să poată să fie certificate pe domenii de specialitate în construcții și de asemenea să reglementăm partea de responsabilitate față de structura de rezistență în timp a celor care sunt implicați în realizarea acestor construcții”, spune Nicolae Ciucă.
El precizează că, la Gorj, autoritățile vor continua să monitorizeze modul în care se folosesc fondurile.
„Am alocat de la fondul de rezervă bani, continuăm să alocăm bani pentru că au mai fost identificate clădiri publice care necesită să fie reparate. Toate aceste sume vor trebui cheltuite așa cum se cuvine, astfel încât să avem garanția că nu repetăm greșelile din trecut”, încheie Ciucă. (Mediafax)
Tags Ciuca constructori Obiectiv de Suceava resposabilitate seisme
„Rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiții”, spune …