Thursday , April 18 2024

Cîțu, după negocierile cu PSD: Vom merge la președinte cu câteva variante de premier

La finalul negocierilor de duminică dintre PSD şi PNL, liderul liberalilor, Florin Cîţu, a declarat că sunt mai multe variante de premier şi că vor prezenta aceste nume preşedintelui Klaus Iohannis şi abia apoi vor fi făcute publice.

”În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele.

Cel mai bine, decât să apară tot felul de de informaţii pe surse, când ajungem la o concluzie, vom prezenta”, a declarat Florin Cîţu, duminică, la finalul şedinţei cu liderii PSD.

Întrebat când va avea loc întâlnirea cu şeful statului, Cîţu a răspuns: ”încă nu avem o dată”.

Întrebat, de asemenea, când se va tranşa problema premierului, liderul PNL a răspuns că în perioada următoare. ”Astăzi, mâine, poate în zilele următoare”, a spus Cîţu.

Vezi si

Asociația Agențiilor de Turism propune o taxă de 1 euro pentru toți călătorii care aterizează pe aeroporturile din România

Banii ar ajunge la un fond de garantare a biletelor dacă dă faliment compania aeriană. …