Friday , April 19 2024

Cîțu, despre numirea prefecților: Preşedinte al CJ şi prefect de la acelaşi partid, dar vor fi și excepții

Liderul PNL, Florin Cîțu, a subliniat că la nivelul coaliției de guvernare s-a ajuns la o înțelegere privind împărțirea funcțiilor de pefect. Astfel, același partid care deține șefia Consiliului Județean va avea și funcția de prefect. Cîțu a precizat că există posibilitatea și ca în unele județe să se facă excepție de la această regulă, fără să spună unde anume.

„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe”, a afirmat Cîţu la Parlament, după încheierea ședinței de coaliţie.

Potrivit împărțirii agreate în coaliție, PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4.

Vezi si

Comisia Europeană a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se …