Thursday , March 28 2024

Ciolos: Petre Toba trebuie ori sa isi dea demisia, ori ii spun eu sa plece

toba ciolos

Premierul Dacian Ciolos a declarat, joi seara, ca ministrul Petre Toba, pentru care DNA a cerut inceperea urmaririi penale, fiind acuzat de favorizarea infractorului in dosarul DIPI, trebuie sa demisioneze. Altfel, ii va cere el sa plece din Executiv.
“Nu comentez, pentru ca nu stiu exact despre ce este vorba. Un lucru este clar: indiferent despre cine ar fi vorba, cineva care are semnatura mea pentru a fi numit in aceste conditii trebuie ori sa isi dea demisia, ori sa ii cer eu sa plece. Indiferent despre cine este vorba. Asta nu inseamna ca aceasta persoana este vinovata, Justitia va decide, dar e vorba in primul rand de moralitate”, a declarat premierul Ciolos.
Acesta a precizat ca va avea o discutie cu Petre Toba si ca, cel mai probabil, in aceasta seara vom afla, de la Guvern, ce se intampla cu ministrul de Interne.
“In aceste conditii, cel mai bine pentru Petre Toba si pentru Guvern este ca Petre Toba sa plece”, a punctat Ciolos.
DNA a cerut, joi, presedintelui Klaus Iohannis sa avizeze, inceperea urmaririi penale a ministrului de Interne, Petre Toba.
Petre Toba este suspectat de procurori ca ar fi incercat sa puna piedici anchetei DNA in dosarul in care sunt cercetati 24 de angajati ai Serviciului Secret al Ministerului de Interne, prin refuzul de a declasifica acte legate de achizitiile DIPI.
Din banii DIPI, spune DNA, s-au cumparat casute de papusi, tobogane, jocuri darts, carti de joc, benzi de alergare, un stilou de 13.000 de lei sau un cuptor electric de 17.000 de lei.
Practic, DNA il acuza pe Toba ca a refuzat sa declasifice documente ce ar fi putut fi folosite de procurori drept probe impotriva lui Gabriel Oprea, dar si impotriva sefilor din DIPI.
Trebuie mentionat ca pana in acest moment presedintele Klaus Iohannis a avizat favorabil toate solicitarile venite dinspre DNA cu privire la urmarirea penala a unor fosti sau actuali ministri.
Amintim ca la sfarsitul acestui an schimbam garnitura de parlamentari, iar Ministerul de Interne este cel care se ocupa de organizarea alegerilor.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …