Tuesday , April 23 2024

Cioloș a demisionat de la conducerea USR. Cătălin Drulă devine lider interimar

Dacian Cioloș a anunțat luni demisia de la șefia USR în ședința Biroului Național al partidului, a declarat pentru G4Media Ionuț Moșteanu. Cioloș a luat decizia după ce Biroul Permanent i-a respins prin vot proiectul de președinte. Cătălin Drulă, vicepreședintele cu cel mai mare număr de voturi, va deveni președintele interimar al USR.

Dacian Cioloș a fost președinte USR timp de patru luni, după congresul din octombrie 2021. El rămâne membru al USR și i-a urat succes lui Cătălin Drulă la șefia partidului.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a anunțat că vicepreședintele Cătălin Drulă va prelua interimar conducerea formațiunii, după demisia lui Dacian Cioloș din funcția de președinte al partidului.

„Cătălin Drulă preia interimar conducerea, vicepeședintele cu cel mai mare număr de voturi la congres. E un moment greu pentru partid. Am încredere în înțelepciunea colegilor mei”, a declarat Ionuț Moșteanu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Acesta a mai precizat că Dacian Cioloș a anunțat că rămâne în partid.

„Important acum e înțelepciune de la toți colegii. Rămânem uniți și trebuie să ne regăsim suflul”, a mai spus Ionuț Moșteanu.

Decizia vine după ce Biroul Național USR, controlat de echipa lui Dan Barna, a respins proiectul de reformare a partidului propus de Dacian Cioloș, cu 14 voturi la 11. Acesta amenințase că își va depune mandatul dacă propiectul său nu primește susținere.

Vezi si

Iohannis, despre decizia candidaturilor separate PNL și PSD la București: Cert nu este un mare succes al coaliției

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Coreea de Sud, a declarat că decizia coaliției …