Sunday , April 28 2024

Cine sunt copiii și tinerii morți în incendiul de la „Ferma Dacilor”

Una dintre victimele incendiului de la Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, este fiul șefului Direcției Generale de Informații a Apărării, generalul Petru Băiceanu, potrivit surselor G4Media.ro.

Vlad Băiceanu, 21 de ani, student la Universitatea din București, care și-a pierdut viața în incendiul de la Ferma Dacilor, este fiul generalului Petru Băiceanu, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei, și al Elenei Băiceanu, directoare în Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). De altfel, generalul Petru Băiceanu ar fi fost văzut, marți, la locul tragediei. Mai mult, pe rețelele sociale, Vlad Băiceanu este amintit ca victimă a incendiului alături de prietenul său Adrian Marinescu, fiind postată și o ultimă fotografie cu cei doi adolescenți. ”Cu profundă tristețe vă anunțăm că cine dorește sa își ia rămas bun de la Adi Marinescu și Vlad Baiceanu, o poate face mâine (n.r. – 28 decembrie), începând cu ora 15.00, până vineri seara la capela cimitirului Bellu”, se arată într-un mesaj de pe Facebook.

În incendiu a mai murit și Florina Anca Gavrilă, prietena lui Adrian Marinescu, o tânără studentă la Sociologie, din Călărași, care ar fi împlinit 21 de ani pe 14 ianuarie. Cei doi au hotărât în ultima clipă să petreacă seara de Crăciun la pensiune și au ajuns acolo cu câteva ore înainte de izbucnirea incendiului.

Victor Dinicu, de doar 11 ani, era fiul patronului pensiunii Ferma Dacilor, distrusă marți de un inceniu devastator. Trupul carbonizat al copilului a fost găsit miercuri dimineață de salvatori. Petrecerea de la pensiune se organizase chiar pentru minorul decedat, care își sărbătorea ziua de naștere, transmite Radio România Brașov.

Băiatul era un hocheist promițător și făcea partea din echipa sub 13 ani a clubului Corona Brașov. Acesta începuse să joace hochei la Academia Țiriac și se transferase de curând la formația Under 13 de la Corona. Visul lui Victor, potrivit colegilor, era să prindă echipa de Pee Wee de la Turneul Internațional din Quebec, Canada, în anul 2025.

„Cuvintele nu-și găsesc drumul către inimile și sufletele părinților atât de îndurerați, gândurile și compasiunea noastră nu pot ușura durerea acestor zile. Când se stinge un copil nu-ți mai revii niciodată. Încerci doar să trăiești fără el, dar va rămâne pentru totdeauna în inimile, în gândurile părinților, dar și în aminitirile colegilor hocheiști. Îngerii să îi vegheze lui Victor, micul și inimosul hocheist, drumul lin către cer. Condoleanțe!”, este mesajul transmis de Federația Română de Hochei.

Opt persoane și-au pierdut viața în incendiul devastator de la pensiunea Ferma Dacilor. Șapte dintre acestea au vârste cuprinse între 12 și 23 de ani. Cea de-a opta victimă este un bărbat de 48 de ani, tatăl care a intrat în foc în încercarea de a-și salva cei doi copii blocați. Din nefericire, niciunul dintre ei nu a mai reușit să scape cu viață.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi dintre copiii săi se numără printre victime, în timp ce soţia lui Ene şi un alt copil al cuplului au reuşit să scape cu viaţă, suferind arsuri minore. Cei doi răniţi se află acum la spital.

Este vorba de frații fotbaliști Luca Ene (16 ani) și Petru Ene (11 ani). Tatăl lor, Lucian Ene, a încercat să îi scoată din incendiu, dar și-a găsit și el sfârșitul. A reușit, în ultima clipă, să îl salveze pe cel de-al treilea copil, Matei Ene, fratele geamăn al lui Luca. Acesta se află internat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …