Friday , March 29 2024

Cine este Alina Gorghiu, copreședintele PNL?

alina gorghiu

Premieră în istoria PNL, care de azi are la conducere o femeie. Alina Gorghiu a fost aleasă în funcţia de copreşedinte şi a reuşit să-l învingă pe Ludovic Orban cu 48 de voturi la 27. Alina Gorghiu va fi copreşedinte al PNL, alături de Vasile Blaga.
Alegerile din PNL vin după desemnarea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României deoarece, potrivit Constituţiei, el nu mai poate fi membru de partid.
Alina Gorghiu, votată joi în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), este deputat în Parlamentul României din anul 2008. Alina Gorghiu este doctor în drept, obţinând doctoratul în anul 2012 la Facultatea de Drept a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, specializarea drept penal.
A absolvit în 2001 Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul UCDC şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa în ştiinţe juridice.
Între 2002 – 2003 a urmat studii postuniversitare în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, specializarea “Ştiinţe Penale – Criminologie”.
În 2008 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, din cadrul Universităţii Piteşti. În iunie 2011 a urmat programul “Public Leaders in Southeast Europe” din cadrul Universităţii Harvard.
Noul preşedinte al PNL vorbeşte două limbi străine, engleza şi franceza. Alina Gorghiu este deputat din anul 2010. Între mai 2010 şi decembrie 2012 a fost secretar al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi. Între septembrie 2012 şi decembrie 2012 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Din martie 2013 până în prezent este membru al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …