Tuesday , April 23 2024

Cinci curse aeriene de pe Otopeni spre Grecia au fost anulate

Cinci curse aeriene de pe Aeroportul Otopeni spre Grecia au fost anulate, miercuri, ca urmare a grevei generale din această ţară, a declarat, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache. Acesta a precizat că este vorba de patru curse dus-întors Bucureşti-Atena, precum şi de o cursă, de asemenea tur-retur, Bucureşti-Salonic.
Două dintre cursele Bucureşti-Atena şi cursa Bucureşti-Salonic sunt operate de Tarom, în timp ce alte două curse Bucureşti-Atena sunt operate de compania elenă Olympic Air.
“Deocamadată aşteptăm veşti, pentru că iniţial a fost anunţată o grevă de 48 de ore, apoi a fost redusă perioada. Pentru mâine (joi, n.r.) deocamdată nu avem informaţii. Recomandarea pentru pasageri este să ţină legătura cu operatorii aerieni. Companiile aeriene care vor lua decizia anulării curselor îşi vor anunţa pasagerii, aşa cum au făcut-o şi astăzi (miercuri, n.r.)”, a spus Iordache, pentru NewsIn.
Grecia se confruntă din nou, începând de miercuri, cu o grevă generală ce blochează traficul aerian, majoritatea serviciilor publice, dar şi private, în timp ce Parlamentul se pregăteşte să voteze o nouă rundă de măsuri de austeritate, ce include măriri de taxe, reduceri salariale şi concedieri.

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …