Wednesday , April 24 2024

China susţine intervenţia Rusiei în Crimeea, Franţa trimite armament Rusiei

flota rusa

În timp ce marile puteri condamnă invazia şi provocările trupelor ruse în Crimeea, China aprobă deciziile Kremlinului de a trimite trupe şi armament în zona care, în ultimul timp, pare a fi tot mai aproape de declanşarea unui conflict armat în zonă. Franţa, la rândul ei, continuă să livreze armament Rusiei în actualul context.
Oficialităţi ruse au declarat, luni, că Beijingul este “de acord în cea mai mare parte” cu deciziile şi acţiunile întreprinse de Moscova” privind criza din Ucraina, mai ales cu prezenţa trupelor sale în Crimeea şi declaraţiile beligerante ale Rusiei faţă de acest teritoriu atonom al Ucrainei în care coexistă două comunităţi greu de conciliat, cea pro-ucraineană şi cea pro-rusă.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a discutat, luni, la telefon cu omologul său chinez Wang Yi, despre care a spus că “au în comun foarte multe puncte de vedere” cu privire la situaţia din Crimeea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe rus, informează sky.com. Prezent la o reunine a Consiliului ONU, la Geneva, Lavrov a ţinut să precizeze că prezenţa trupelor ruse în Ucraina este necesară “pentru normalizarea situaţiei politice”.
Franţa, la rândul său, a condamnat acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei şi mai ales cele asupra comunităţii din regiunea autonomă a Ucrainei, Crimeea, care este păzită de ruşi cu armata, dar a spus că va continua să onoreze contractele de armament cu Rusia, livrând în continuare arme acestei ţări.
După protestele de la Kiev care au avut ca rezultat alungarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a izbucnit o adevărată luptă între cele două comunităţi din Crimeea, Rusia trimiţându-şi imediat forţele să îi apere interesele în Peninsulă. Astfel, sute de soldaţi ruşi au înconjurat baza militară din Crimeea, împiedicându-i pe soldaţii ucraineni să intre şi să iasă din bază, informează sky.com. La sfârşitul săptămânii trecute, soldaţii ruşi le-au cerut celor ucraineni chiar să se predea necondiţionat. Luni, armata rusă a dat ultimatul până marţi dinmineaţa, la ora 05:00 trupelor ucrainene, cerându-le să se predea.
 
 

Vezi si

HotNews: Banii big farma ajung la societatea medicală condusă de ministrul Rafila prin firma unui fost șef al spitalului SRI

O investigație HotNews prezintă mecanismul prin care, printr-un intermediar,  companiile de medicamente dau bani sub …