Tuesday , April 23 2024

Cel putin 10 morti si 30 de raniti intr-un atentat sinucigas comis de o fetita de 12 ani, in Nigeria

boko haram

Zece persoane au fost ucise marti intr-o piata din nord-estul Nigeriei dupa ce o fata de 12 ani s-a aruncat in aer, au declarat parintele unei persoane ranite si un membru al echipelor de salvare, informeaza Agerpres.
Atacul a avut la Gujba, in statul Yobe. “Este vorba de un atentat sinucigas care a fost comis de o fata de 12 ani”, a declarat pentru AFP Hussaini Aisami, parinte al unuia din cei 30 de raniti.
“A intrat intr-o piata si s-a indreptat spre sectiunea de cereale. A detonat explozibilii pe care ii avea asupra sa in mijlocul comerciantilor si al clientilor”, a adaugat el.
“Zece persoane au murit in urma exploziei. Am transportat alte 30 de persoane la spital”, a adaugat el. Bilantul a fost confirmat de un membru al echipelor de interventie.
Atentatul s-a produs la o zi dupa un atac similar comis de o tanara kamikaze intr-o autogara de langa piata de peste din Maiduguri, cel mai mare oras din nord-estul Nigeriei, cauzand moartea a cel putin 20 de persoane si ranirea altor 50.
Niciunul din cele doua atentate nu a fost revendicat, insa gruparea extremista Boko Haram, ale carei actiuni violente au facut peste 15.000 de morti din 2009, a luat deseori ca tinte autogari si piete si a recurs frecvent la tinere kamikaze.
Gujba se numara printre localitatile din statul Yobe capturate de Boko Haram in 2014.
O operatiune armata lansata in februarie cu ajutorul unor tari vecine, in special Ciad, a permis Nigeriei sa preia din nou controlul asupra celor mai multe dintre localitatile din nord-est ocupate de gruparea islamista. insa atentatele nu au incetat.
In total, conform unei numaratori realizate de AFP, peste 200 de persoane au fost ucise in atacuri islamiste de la 29 mai, date investirii noului presedinte Muhammadu Buhari, care a facut din lupta impotriva Boko Haram una din prioritatile sale.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …