Saturday , April 20 2024

Ce nume sunt vehiculate pentru şefia SRI

SRI

GEORGE MAIOR şi-a dat demisia de la şefia SRI. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să facă o nouă propunere, în ultima lună fiind vehiculate mai multe nume care ar putea să îl înlocuiască pe Maior.
Klaus Iohannis va trebui să propună un nou director al SRI, după demisia lui George Maior, urmând ca Parlamentul să-l numească în funcţie.
Preşedintele este aşteptat să facă o nominalizare şi la SIE, postul de director fiind liber după demisia lui Teodor Meleşcanu, care a intrat în cursa prezidenţială.
Mai multe nume au fost vehiculate în ultima vreme pentru şefia SRI, primul fiind cel al lui Vasile Blaga. Au fost avansate însă şi numele lui George Scutaru, numit între timp consilier prezidenţial, dar şi al lui Mihai Răzvan Ungureanu, dezvaluie Romania TV.
MRU este dat însă, în anumite medii, drept viitor şef al SIE.
Totodată pentru şefia SRI au fost invocate şi nume din tabăra guvernamentală, cum ar fi cel al vicepremierului Gabriel Oprea.
George Maior, directorul SRI, şi-a dat demisia, marţi, la o săptămână după ce a criticat dur decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional proiectul legii securităţii cibernetice. Prim-adjunctul directorului SRI, generalul Florian Mihai Coldea, va asigura conducerea interimară a Serviciului.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …