Thursday , April 18 2024

CCR: Starea de alertă este constituțională, cu condiția să nu se restrângă drepturile și libertățile cetățenești

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că ordonanța care prevede starea de alertă este constituțională, doar în condițiile în care nu restrâng drepturi și libertăți cetățenești. Acest lucru ar trebui adăugat în textul de lege.

Judecătorii Curții Constituționale au decis să respingă sesizarea făcută de Avocatul Poporului și să declare legea care se referă la Ordonanța 21/2004 constituțională, anunta Antena 3.

”Articolul 4 este constituțional în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restângerea unor drepturi și libertăți”, spun judecătorii CCR.

Avocatul Poporului a sesizat, în 6 mai, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …