Tuesday , March 19 2024

CCR dă undă verde „legii grațierii mascate”

CCR

Curtea Constituțională a respins contestația PNL și USR.
CCR a luat decizia după ce a dezbătut sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PNL şi USR împotriva modificărilor Legii privind executarea pedepselor privative de libertate.
PNL şi USR au invocat faptul că actul normativ nu a fost adoptat cu respectarea principiului bicameralismului şi că reprezintă o graţiere mascată.
În sesizarea celor două partide a fost de asemenea invocată încălcarea principiului securităţii juridie deoarece definirea condiţiilor necorespuzătoare de detenţie este contradictorie în interiorul legii. „Standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţa a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, se arată într-un comunicat al USR.
Pe de altă parte, proiectul ar încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii întrucât este instituită posibilitatea cumpărării de zile de pedeapsă, fapt ce avantajează deţinuţii mai înstăriţi, arată cele două formațiuni din opoziție.
„USR consideră că actuala putere se foloseşte în cel mai pervers mod de situţia disperată a unora dintre deţinuţii din închisorile româneşti, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din puşcării membrii de partid şi clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenţia nedisimulată a parlamentarilor PSD şi ALDE au ca obiect fie o graţiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în dispreţul românilor. Problemele reale ale României aşteaptă la coadă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul care prevede că deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie, faţă de cele trei propuse de Guvern.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat un amendament la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, care elimină obligativitatea supravegherii vizuale a deţinuţilor în timpul efectuării convorbirilor telefonice, pe motiv că sistemul de comunicaţii din penitenciare va fi schimbat, permiţând amplasarea telefoanelor în celule, ceea ce va face impractică aplicarea legii în actuala formă.
Un alt amendament adoptat de deputaţii jurişti prevede că persoanele care renunţă la remuneraţia pentru munca prestată în penitenciar vor putea beneficia de zile libere suplimentar. Astfel, se oferă sporuri suplimentare pentru eliberare deţinuţilor care prestează muncă remunerată, neremunerată şi pe timp de noapte.
Faţă de legea în vigoare, deţinuţii care prestează muncă remunerată vor beneficia de 4 zile considerate executate pentru trei zile de muncă (un plus de 2,5 zile libere la 30 muncite, faţă de legea în vigoare), deţinuţii care prestează muncă neremunerată vor beneficia de 3 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 2 muncite (un plus de 5 zile la 30 de zile muncite faţă de legea în vigoare), iar deţinuţii care muncesc pe timp de noapte vor avea două zile reduse dintr-una muncită (un plus de 15 zile la 30 de nopţi lucrate faţă de legea în vigoare).
digi24.ro

Vezi si

Un polițist de 39 de ani din Roman s-a sinucis acasă cu arma din dotare

Un poliţist în vârstă de 39 de ani de la Biroul Rutier Roman s-a sinucis, …