Friday , October 7 2022

Cazurile din România suspecte de hepatită necunoscută la copii nu s-au confirmat

În România nu a fost depistat, până în prezent, niciun caz de hepatită severă de cauză necunoscută, transmite, luni, Ministerul Sănătății, după alertele din ultima vreme privind suspiciunile de astfel de cazuri la copii.


Potrivit ministerului, cele două cazuri suspecte de îmbolnăvire cu virus hepatitic de cauză necunoscută la un copil de 10 ani şi la un altul de 8 luni au fost infirmate.

“Cele două cazuri suspecte de îmbolnăvire cu virus hepatitic de cauză necunoscută ale unor copii de 10 ani, respectiv 8 luni au fost infirmate. Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că, în România, nu a fost depistat, până în prezent, niciun caz de hepatită severă de cauză necunoscută”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Educaţiei anunţa pe data de 28 aprilie încă două cazuri suspecte de hepatită acută. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii precizau atunci că se aşteaptă rezultate ale analizelor.

Primul caz suspect de hepatită de cauză necunoscută, infirmat ulterior, s-a înregistrat la o fetiţă în vârstă de cinci ani. Ea a fost însă diagnosticată cu boala Wilson şi insuficienţă hepatică şi a suferit un transplant de ficat pe 30 aprilie.

Aproape 200 de îmbolnăviri au fost raportate în 14 țări din întreaga lume. Japonia și Canada se numără printre statele care au anunțat ultimele că au descoperit cazuri de hepatită cu origine necunoscută. Specialiștii încă încearcă să stabilească ce provoacă această afecțiune.

Recent, autoritățile sanitare americane spun că o primă pistă în cercetare indică drept o cauză un adenovirus. Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA, indică aşa-numitul adenovirus “tip 41”, care până în prezent era cunoscut pentru provocarea unor gastroenterite severe.

Vezi si

Primul român monitorizat cu brățară electronică a distrus dispozitivul și a fugit. El a fost prins de polițiști

Prima persoană monitorizată cu brățară electronică din România, după ce și-a agresat concubina, a dat …