Friday , September 30 2022

Câteva mii de şoferi de maşini de pompieri şi ambulanţe vor fi instruiţi în domeniul siguranţei rutiere

 Câteva mii de şoferi de maşini de pompieri, ambulanţe şi vehicule SMURD vor fi instruiţi privind conducerea preventivă, printr-un proiect european, a anunţat, luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Prezent la conferinţa “Educaţie pentru Siguranţă”, organizată de Asociaţia E.D.I.T. şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, el a mai precizat că va începe implementarea unui proiect privind amplasarea în ţară a 376 de defibrilatoare cu acces public. “Asta înseamnă că în cursurile de prim-ajutor trebuie să dăm şi nişte noţiuni copiilor, să-i învăţăm ce înseamnă să foloseşti un astfel de aparat”, a completat Arafat.

Potrivit acestuia, trebuie luată în calcul inclusiv reîmprospătarea cunoştinţelor de prim-ajutor ale celor care au urmat cursuri în domeniu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale Sorin Ion a precizat că, potrivit proiectului legii învăţământului preuniversitar, educaţia rutieră, cea pentru sănătate şi cea ecologică vor fi discipline obligatorii în trunchiul comun, într-un sistem modular de predare.

El a adăugat că se propune şi simplificarea accesului în sistem pentru specialiştii în aceste domenii, având în vedere că nu sunt suficiente cadre didactice calificate să predea cele trei discipline.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a atras atenţia că foarte multe accidente rutiere s-au produs din cauza neacordării priorităţii pentru pietoni. El a precizat că are o colaborare foarte bună cu reprezentanţii Brigăzii Rutiere pentru realizarea de treceri de pietoni supraînălţate şi cu protecţii.

Radu Mihaiu a subliniat, totodată, necesitatea refacerii marcajelor pentru trecerile de pietoni şi a menţionat că a semnat un protocol în acest sens cu Administraţia Străzilor. (Agerpres)

Vezi si

Ministrul Mediului anunță un proiect de ordin privind eliminarea imediată a urșilor care atacă omul

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunțat, joi, publicarea pe site-ul ministerului a unui proiect de …