Catalin Tolontan despre "cazul Turcescu": Ofiter acoperit si ziarist nu merg impreuna

Ieșirea aiuritoare de duminică seara a lui Robert Turcescu, spovedanie sau ce-o fi ea, redeschide o discuție care merită purtată calm, în ciuda nebuniei din jur. Calmul e valoros mai ales cînd nebunia e la putere. Povestea agenților acoperiți din presă.
”Pînă la urmă, care-i problema? Turcescu a fost ofițerul unui serviciu secret românesc și și-a făcut în paralel și treaba de jurnalist!”, spun mai multe voci din public și chiar din media. Cum care-i problema? Problema e că misiunile și cultura acestor două meserii se bat cap în cap. Angajații serviciilor de informații se ocupă cu secretele, jurnaliștii, cu dezvăluirea secretelor.
Ofițerii sînt obligați să păstreze pentru ei și pentru superiori ceea ce află în exercițiul misiunii, în timp ce la jurnaliști e taman invers: ei sînt obligați să publice ceea ce află.
Ceea ce pentru un agent e obligație legală, adică prelucrarea și conservarea informației pentru uzul intern al unei elite statale, pentru o redacție ar fi încălcarea sensului existenței sale.
Informația are sens pentru ofițerul secret numai dacă o folosesc el și ”ai lui”, în timp ce aceeași informație e valoroasă pentru un ziarist doar dacă le-o oferă oamenilor. Sensul unuia e nonsensul celuilalt!
Diferențele continuă pînă la cer. Unul se ascunde prin natura meseriei sale, celălalt îi găsește pe cei care se ascund și relatează faptele lor.
Și totul pornește de la zero, de la menirea originară a fiecăreia dintre cele două profesii! Agenții sub acoperire servesc siguranța statului și a cetățeanului, în timp ce jurnalistul are pe agendă informarea cetățeanului, pentru ca drepturile acestuia să fie respectate și el să fie liber. Jurnalistul are un contract nescris cu societatea, ofițerul, unul scris cu un serviciu al statului. Ori de cîte ori apar interese diferite între stat și cetățean, reporterul merge cu societatea, nu cu statul! Aceasta este regula internațională a presei.