Thursday , March 28 2024

Case RA-APPS ocupate de Geoană, Morar, de miniştri şi foşti demnitari, scoase la vânzare

Locuinţe RA-APPS ocupate de Mircea Geoană, de şeful DNA Daniel Morar, de fosta atletă Doina Melinte, de miniştri şi de foşti demnitari se regăsesc pe lista celor peste 700 de imobile pe care Regia le va scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare.
Pe lista imobilelor care vor fi scoase la vânzare de RA-APPS, obţinută de MEDIAFAX, au fost incluse şi spaţii folosite de mai mulţi ani de diferite fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, dar şi apartamente ocupate încă de foşti demnitari ai regimului comunist, precum şi hotelurile Triumf din Bucureşti şi Mara din Sinaia, clubul Floreasca şi peste 20 de vile din staţiuni montane şi de pe litoral.
În Bucureşti vor fi scoase la vânzare mai multe sute de apartamente din zone centrale ocupate în prezent de miniştri, secretari de stat, consilieri guvernamentali, inclusiv de la Cancelaria premierului, de fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi de foşti miniştri în regimul comunist.
Pe listă se regăsesc astfel, printre altele, 25 apartamente de pe bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 66, 7 apartamente de pe Şoseaua Kiseleff nr. 24, 6 apartamente de pe Calea Dorobanţi nr. 85-87, 139 apartamente de pe strada Mihai Eminescu nr.44-48, nr. 50-54, nr. 82-88, nr. 102-104 şi nr.124, 19 apartamente de pe bulevardul Mircea Vodă nr. 47, 35 apartamente de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26, 14 apartamente de pe strada Icoanei, 22 apartamente de pe strada Magheru nr. 24, 38 apartamente de pe strada Ion Mihalache nr. 125, 31 apartamente de pe strada Polonă nr. 3-5 şi nr. 35, 31 apartamente de pe strada Nicolae Racotă nr. 12-14 şi nr. 16-18, 16 apartamente de pe bulevardul Unirii nr.68, precum şi alte imobile din strada Crângului.
La aceste adrese locuiesc miniştri precum Daniel Funeriu, Gheorghe Ialomiţianu, foşti miniştri precum Cseke Attila, europarlamentari precum Adrian Severin, fundaţii precum “Renaşterea” condusă de Mihaela Geoană, vicepreşedintele AVAS Ionela Pop Bruchental, directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, inspectorul general al Poliţiei Române, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, procurorul general al DNA, preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, fostul procuror general al României Tănase Joiţa, foşti demnitari ai regimului comunist sau de după 1990, precum Şerban Nicolae sau Ştefan Andrei (ministru de Externe în perioada comunistă).
Pe aceeaşi listă se regăsesc două apartamente din str. Constantin Prezan nr.4, adresă la care au locuit, la un moment dat, în aceeaşi perioadă, Adrian Năstase, Traian Băsescu şi Nicolae Văcăroiu. La acea vreme, parterul era ocupat de Traian Băsescu, etajul 1 de Adrian Năstase şi etajul 2 de Nicolae Văcăroiu. Ulterior, Năstase şi Băsescu s-au mutat.
Pe listă au fost incluse şi imobilul cu garajul aferent din strada Starostescu nr. 3, ocupat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, dar şi imobilul din strada Câmpineanu 3A în care funcţionează şi firma fiicei secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu.
Simultan, alte bunuri au fost scoase din baza de protocol a statului şi pregătite pentru vânzare, printre care active ale complexului Scroviştea, mai multe vile din comuna Snagov, inclusiv Casa Ţărănească, centrul de conferinţe club-bazin din Neptun, complexul Doina din Neptun, birourile din centrul Capitalei închiriate Asociaţiei 21 Decembrie.
Acestora li se adaugă şi alte bunuri imobiliare, precum terenul în suprafaţă de peste 3.000 metri pătraţi aferent hotelului Robinson din Predeal, complexul balnear Bradul din Covasna, minihotelul Covasna din localitate, Cabana Vânătorească cu terenul aferent de 1.600 metri pătraţi din Sinaia, vila Belvedere din Băile Herculane, complexul Cindrelul din Păltiniş, complexul Dunărea împreună cu hotelul Dacia din Neptun-Olimp, restaurantul Ambasador din Neptun, hotelul Victoria din Cluj-Napoca, complexul agroindustrial Apahida, hotelul Gloria din Suceava, pensiunea Palace din Slănic-Moldova, casa de oaspeţi Brădet din Suceava, precum şi mai multe vile din Predeal, Neptun, Mamaia, Eforie Nord.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …