Friday , March 29 2024

Carmen Roşu, noul şef al AM POSDRU

Carmen Roşu a fost numită director în cadrul AM POSDRU – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Licenţiată în Finanţe, Bănci şi Contabilitate, ea a fost, în perioada 2001 – 2005, director adjunct la Ministerul Finantelor Publice – Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
Între 1996 – 2001 Carmen Roşu a fost expert şi coordonator de programe în cadrul Ministerului Finanţelor.
Carmen Roşu deţine o diplomă de formare specializată în administraţia publica – “Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei Înalţilor Funcţionari Publici” din cadrul Institutului Naţional de Administraţie Publică.
Carmen Ionel a fost numită la conducerea AM POSDRU la începutul lunii mai 2011, după ce Cristina Zevedei a fost schimbată din funcţia de director general al Autorităţii.
Mihai-Răzvan Ungureanu a cerut Ministrului Muncii, Claudia Boghicevici, să o demită pe Carmen Ionel, din funcţia de director general AM POSDRU, pentru management defectuos al Autorităţii pe care o conduce.
În acest context, Carmen Ionel şi-a dat demisia din funcţia de director general al AM POSDRU, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …