Wednesday , April 24 2024

Carmen Dan, ministrul de Interne, a mers la Timişoara după furtuna de duminică

Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, se află luni Timişoara pentru a discuta cu autorităţile locale despre efectele furtunii de duminică seară, în urma căreia cinci persoane au murit, 49 au fost rănite, şapte fiind copii, 22 de unităţi de învăţământ au fost afectate, în prezent cursurile fiind suspendate total sau parţial în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe.
carmen dan

Carmen Dan a mers întâi în vizită la spital, unde sunt internaţi răniţii, iar ulterior la sediul ISU Timiş, anunta televiziunile de stiri.
Conform bilanţului ISU Timiş realizat la ora 4, vântul a depăşit la rafale 80 de km/oră, iar în intervalul 15.20 – 21 au fost emise cinci avertizări now casting – două cod galben şi trei de cod portocaliu.
Cinci persoane au decedat in Timis, iar 42 de adulţi şi 7 copii au fost răniţi. Echipajele ISU au intervenit pentru deblocarea a 152 de persoane aflate în autovehicule sau în trenuri.
Au fost înregistrate 566 de apeluri la 112 şi au fost afectate 23 de localităţi. În 30 de localităţi a fost afectată alimentarea cu curent electric, din acelaşi motiv, în 25 a fost întreruptă alimentarea cu apă potabilă.
Echipaje ISU au intervenit la 93 de locuinţe, în principal cu acoperişul avariat, şi au fost îndepărtaţi 176 de copaci căzuţi.
Au fost afectate de furtună 22 de unităţi de învăţământ, cinci unităţi de cult şi patru clădiri ale IPTF. Ieşirea din Timişoara spre Lugoj şi drumul dintre Dumbrăviţa şi Giarmata au fost blocate. în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe cursurile au fost suspendate total sau parţial.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …