Alte stiri
Peste un milion de euro în 2022 din taxele, abonamentele și amenzile la parcările publice din Suceava
acum 6 hours
Femeie de 28 de ani, prinsă de jandarmi la Fălticeni cu un rucsac burdușit cu 120 de pachete cu țigări
acum 9 hours
Membrii Camerei Reprezentanților din Statele Unite au votat în cursul nopții de miercuri spre joi articolul de inculpare a președintelui american Donald Trump pentru abuz în putere, în vederea demiterii acestuia, relatează site-ul postului CNN, citat de Mediafax.
Camera reprezentanților a obținut 216 voturi, acesta fiind numărul necesar pentru punerea sub acuzare a președintelui.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.
Trump a postat pe Twitter un mesaj în care spune că, ”în realitate, nu eu sunt ținta, ci tu. Eu doar le stau în cale”.
Probabilitatea ca acesta să fie găsit vinovat însă rămâne minimă, întrucât votul aparține Senatului controlat de republicani. Liderul senatorilor Republicani, Mitch McConnell, a și declarat de altfel, imediat după încheierea votului, că nu există nicio șansă ca președintele să fie înlăturat din funcție de către Senat.
PNL vrea comasarea alegerilor de anul viitor. Sunt mai multe scenarii, care vor fi discutate …