Friday , March 29 2024

Călin Nistor va prelua conducerea DNA

Procurorul general Augustin Lazăr nu a făcut, marți, nicio propunere pentru interimatul şefiei DNA. Astfel că procurorul Nistor Călin, prim adjunctul de la DNA, preia şefia interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, automat. În lipsa acestuia şefia va fi asigurată de procurorul Marius Iacob.

Călin Nistor, prim procurorul-șef adjunct al DNA, va prelua conducerea Direcției după expirarea mandatului de șase luni al Ancăi Jurma.

În 2013, presa scria despre Călin Nistor că a anchetat 45 de dosare de corupție în 7 ani, fără nicio achitare. Atunci, Daniel Morar îl nominalizase pentru conducerea DNA.

Călin Nistor a intrat în magistratură în 1995 și spune că își dorea să lucreze ca magistrat şi îndeosebi în parchet.

A ajuns la DNA în 1 ianuarie 2006, a lucrat doi ani la București, apoi a vrut să se apropie de casă, așa că, începând cu ianuarie 2008, a fost delegat ca procuror-șef al Serviciului Teritorial Pitești. Ulterior, a fost numit, prin hotărârea CSM din mai 2008, procuror şef serviciu, iar apoi mandatul a fost reînnoit în luna mai 2011.

Procurorii anticorupţie au discutat, marți, cu Augustin Lazăr, procurorul general al României, pentru a găsi cea mai bună rezolvare a crizei declanşate de refuzul Ancăi Jurma de a asigura interimatul acestei structuri încă un mandat.

Anca Jurma a anunţat luni că nu îşi doreşte prelungirea mandatului de interimar, care expiră astăzi.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …