Friday , April 19 2024

"Cadou" pentru soferi: Fiecare automobil va trebui să aibă sistem eCall, care costa 100 de euro

Sistemul eCall trebuie să fie instalat şi pe deplin funcţional, până în 2015, în toată Uniunea Europeană, dar şi în Croaţia, Islanda, Norvegia şi Elveţia, un dispozitiv de alertare a numărului european de urgenţă 112, amplasat în autovehicul, costând aproximativ o sută de euro.
Toate statele membre UE sunt obligate să se asigure că operatorii de telefonie mobilă tratează apelurile transmise de dispozitivele eCall aşa cum tratează şi celelalte apeluri la numărul 112, adică acordându-le prioritate şi netaxându-le.
Comisia Europeană (CE) a adoptat joi prima măsură vizând să garanteze că, până în 2015, automobilul fiecărui cetăţean UE să poată apela serviciile de urgenţă în locul şoferului în cazul în care este victima unui accident grav.
În caz de accident grav, acest sistem formează automat numărul european unic de urgenţă 112 şi comunică serviciilor de urgenţă locul în care se află vehiculul. O recomandare a Comisiei, adoptată la 8 septembrie 2010, solicita statelor membre să se asigure că operatorii reţelelor de telefonie mobilă îşi modernizează infrastructura astfel încât apelurile de tip eCall să fie transmise în mod eficient serviciilor de urgenţă.
Pentru a salva vieţi sau pentru a reduce gravitatea rănilor, fiecare minut contează atunci când serviciile de urgenţă sunt chemate la locul unui accident rutier, arată CE.
Victimele accidentelor nu au însă întotdeauna reflexul sau capacitatea fizică de a suna imediat la serviciile de urgenţă. Dispozitivele eCall rezolvă această problemă alertând imediat serviciile respective, chiar dacă şoferul sau pasagerul este inconştient sau nu poate telefona din alt motiv. Potrivit estimărilor, această tehnologie grăbeşte sosirea echipelor de salvare cu aproximativ 40 la sută din timp în zonele urbane şi cu 50 la sută în zonele rurale. Utilizat la scară largă, serviciul eCall va contribui în fiecare an la salvarea a sute de vieţi omeneşti în Europa şi la reducerea gravităţii rănilor şi traumatismelor în zeci de mii de cazuri, susţine CE.
Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, responsabilă pentru Agenda Digitală, a declarat că, alături de colegii săi însărcinaţi cu transporturile şi cu industria, vicpreşedinţii Siim Kallas şi Antonio Tajani, se bucură că s-a făcut primul pas pentru a se asigura că milioane de cetăţeni vor beneficia de sistemul eCall, un sistem care poate reduce simţitor timpul necesar serviciilor de urgenţă pentru a ajunge la locul accidentelor rutiere. “Sistemul eCall va salva sute de vieţi şi va reduce durerea şi suferinţa victimelor accidentelor rutiere”, afirmă Neelie Kroes.
Obiectivul Comisiei este ca, până în 2015, serviciul eCall să fie instalat şi pe deplin funcţional în toată Uniunea Europeană, dar şi în Croaţia, Islanda, Norvegia şi Elveţia.
Recomandarea îndeamnă toate statele membre să se asigure că operatorii de telefonie mobilă tratează apelurile transmise de dispozitivele eCall aşa cum tratează şi celelalte apeluri la numărul 112 – adică acordându-le prioritate şi netaxându-le. De asemenea, recomandarea le solicită statelor membre să se asigure că operatorii de telefonie mobilă instituie sisteme de identificare a apelurilor de tip eCall, astfel încât acestea să poată fi direcţionate către un centru de preluare a apelurilor de urgenţă echipat corespunzător.
Recomandarea va fi urmată de adoptarea de către Comisie a specificaţiilor privind modernizarea centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă (în temeiul Directivei 2010/40/CE privind sistemele de transport inteligente) şi a unei propuneri de regulament în care să se stipuleze că, pentru a obţine aprobarea de tip la nivelul UE, toate noile modele de automobile şi de vehicule uşoare trebuie să fie echipate, începând din 2015, cu dispozitive eCall care îndeplinesc specificaţiile tehnice prevăzute.
Sistemul eCall se declanşează automat de îndată ce senzorii din interiorul vehiculului detectează un accident grav. Odată declanşat, sistemul formează numărul european de urgenţă 112, stabileşte o legătură telefonică cu centrul corespunzător de preluare a apelurilor de urgenţă şi transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, poziţia exactă a vehiculului accidentat şi direcţia deplasării (informaţie esenţială în cazul în care accidentul s-a produs pe autostradă sau într-un tunel). Un apel de tip eCall poate fi declanşat şi manual, prin simpla apăsare a unui buton din interiorul maşinii, de exemplu de către un martor la un accident grav.
“Se estimează că instalarea sistemului eCall în fiecare automobil nou costă mai puţin de o sută de euro. Pentru a nu suscita preocupări legate de protecţia vieţii private, trebuie menţionat că sistemul eCall nu permite urmărirea vehiculelor, deoarece rămâne inactiv şi nu transmite semnale până în momentul în care este activat de producerea un accident”, afirmă CE.
În prezent, dintre toate automobilele din UE, numai 0,7% sunt echipate cu sisteme automate de apel de urgenţă, creşterile înregistrate în număr fiind nesemnificative. Aceste sisteme brevetate nu permit interoperabilitatea sau continuitatea la nivelul întregii UE.
Comisia a decis să ia măsuri legislative în vederea implementării sistemului eCall, deoarece introducerea sa pe bază de voluntariat s-a dovedit a fi insuficientă. Iniţial, Comisia a lansat un apel pentru adoptarea benevolă a sistemului eCall în întreaga Europă până în 2009, însă acest lucru s-a realizat într-un ritm foarte lent.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment