Tuesday , April 23 2024

Bucurestiul a pierdut cursa pentru Agenția Europeană a Medicamentului. Noul sediu va fi la Amsterdam

România a pierdut cursa pentru găzduirea unei agenţii europene după Brexit. Era vorba despre Agenţia Europeană a Medicamentului, pentru care se lupta Bucureşti. A devenit însă clar că această instituţie va fi mutată în alt oraş european.
agentia medicamentului

În total 19 oraşe au fost propuse să găzduiască Agenţia medicamentului şi cei 900 de angajaţi ai acesteia, însărcinată să evalueze şi să supervizeze medicamentele. Amsterdamul, Bonnul, Barcelona, Bratislava, Helsinki, Milano, Lille sau Bucureştiul se află printre pretendenţi.
Milano, Amsterdam și Copenhaga au intrat în cea de-a doua rundă. Cele mai multe voturi, 25, le-a obținut orașul italian Milano. Alte două metropole europene, Amsterdam și Copenhaga, au câte 20 de voturi.
Dupa o  noua runda a votării, a fost eliminată din cursă Copenhaga, capitala Danemarcei. Apoi s-a votat intre Milano si Amsterdam. Milano şi Amsterdam au avut acelaşi număr de voturi, câte 13, astfel că gazda Agenţiei Europene a Medicamentului a fost decisă prin tragere la sorţi.
Amsterdam a câştugat tragerea la sorţi şi va fi noul sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului. 
Relocarea de la Londra va avea loc cel mai târziu până în martie 2019.

Mai multe agenţii europene se vor muta de la Londra din cauza Brexitului. Votul are loc la Bruxelles și mai mulți diplomaţi îl compară amuzaţi cu un imprevizibil concurs Eurovision.
Autoritatea bancară europeană își va muta de asemenea sediul. Opt candidaţi, între care Frankfurt, Paris şi Luxemburg, vor să o primească cu cei aproximativ 170 de angajaţi ai ei.
În septembrie, Agenția Europeană a Medicamentului a informat Comisia Europeană că orașul preferat de către angajații săi pentru noul sediu este Amsterdam.
Un studiu realizat în rândul a 92% dintre salariații EMA a arătat că mai puțin de jumătate din personal ar fi dispus să se mute în nouă din orașele candidate. În opt dintre aceste orașe – pe care EMA nu le-a nominalizat – ar vrea să se mute sub 30% din angajații agenției. Nouă din zece angajați EMA ar prefera să demisioneze decât să se mute în orașe ca Varșovia, București sau Sofia.
digi24.ro

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …