Saturday , April 20 2024

Brexit. Liderul UKIP, numit mincinos in plenul PE: Tu ce cauti aici? Credeam ca vrei sa iesi…

juncker-farage

Sedinta Parlamentului European, prima dupa referendumul istoric prin care britanicii au votat sa iasa din UE, a debutat cu scantei. Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avut o replica transanta pentru liderul nationalist UKIP din Marea Britanie, in timp ce liderul grupului PPE din Parlamentul European i-a spus lui Nigel Farage ca este “un mincinos”.
In fata eurodeputatilor, Junker – primul care a luat cuvantul – s-a declarat mahnit de rezultatul votului, insa a subliniat ca UE trebuie sa respecte alegerea democratica a britanicilor, scrie The Guardian.
Cand liderul UKIP (partid pro-Brexit din Marea Britanie), Nigel Farage, a inceput sa aplaude, Junker si-a intrerupt discursul. “Tu ce cauti aici? Credeam ca vrei sa iesi…”, i-a transmis oficialul european.
Discursul presedintelui Comisiei Europene a fost in continuare presarat de tot soiul de metafore. De exemplu, Junker le-a spus europarlamentarilor ca “Europa este o pasare. Referendumul ne-a taiat o aripa, insa mai avem una si vom continua sa zburam spre noi orizonturi”.
“Acesta nu este momentul sa ne orientam spre interior. Acesta nu este momentul pentru fragmentare”, a adaugat seful Comisiei Europene.
“Nu ma simt un robot, asa cum ma prezinta unii. Nu sunt nici obosit sau bolnav, asa cum ma prezinta altii. Promit ca voi continua sa lupt pentru o Europa unita”, a subliniat Junker. Spre finalul alocutiunii, Juncker a atras atentia ca UE nu va negocia nimic pana cand Londra nu va demara oficial procedurile de iesire din blocul comunitar.
Si liderul grupului PPE din Parlamentului European, Manfred Weber, l-a criticat dur pe seful UKIP, Nigel Farage. “Daca ai avea putina decenta, Nigel Farage, ti-ai cere scuze din partea Marii Britanii pentru ca ai mintit. Sa iti fie rusine”, a spus el, in plenul Parlamentului European.
Parlamentul European s-a reunit la Bruxelles, marti, intr-o sesiune extraordinara pe tema rezultatului referendumului din Regatul Unit. In cadrul acestei reuniuni va fi votata rezolutia referitoare la decizia UK de a parasi Uniunea Europeana. Despre implicatiile si consecintele referendumului istoric se discuta in aceste zile si la Consiliul European de la Bruxelles. Urmareste LIVE cele mai importante declaratii si momente ale intalnirilor europene.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …