Tuesday , April 16 2024

Concediul maternal, redus la jumătate, cu 85% din salariu

BP al PDL a decis, luni, să susţină propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu, apoi acestea să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni.
“Ministrul Muncii are sprijinul nostru pentru varianta propusă de dânsul, această variantă prevede păstrarea sumelor pentru care se dă ajutorul pentru mame, timp de 12 luni, adică minim 600 de lei, nu mai mult de 3.400 de lei, în cuantum de 85% din salariul pe ultimele 12 luni”, a declarat vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu, după şedinţa BP al PDL.
El a arătat că dezbaterile din BP au fost în legătură cu păstrarea acestui cuantum, dar şi cu perioada în care se va acorda această sumă.
Boureanu a arătat că femeile care au curajul să-şi asume răspunderea unei decizii de a naşte un copil şi au servicii bune trebuie să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind o sumă de 500 de lei lunar, pentru cele care se întorc în câmpul muncii după primele 12 luni.
“Vom încuraja astfel femeile care se întorc la muncă”, a afirmat Boureanu.
Întrebat dacă există vreo opţiune pentru mamele care doresc să mai stea acasă cu copilul mai mult de un an, Boureanu a răspuns: “Nu există această opţiune”.
El a adăugat că există o opţiune pentru cei care vor să se întoarcă şi mai repede de un an, după patru-cinci luni. “Noi am fixat de la şapte luni”, a dăugat Boureanu.
Guvernul ar putea susţine o indemnizaţie de 500 de lei pentru mamele care decid să se întoarcă la muncă înainte împlinirii vârstei de doi ani a copilului, această variantă urmând să fie supusă dezbaterii în interiorul coaliţiei, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Ministrul Ioan Botiş a precizat că de indemnizaţia de 500 de lei vor beneficia femeile care se întorc la muncă în orice moment înaintea împlinirii perioadei de concediu pentru creşterea copilului.
Botiş a mai spus că în cadrul coaliţiei urmează să se analizeze şi propunerile privind posibilitatea reducerii perioadei de 24 de luni de concediu pentru creşterea copilului, în acest sens nefiind încă luată o decizie.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …