Friday , April 19 2024

Boldea: "Nu vreau sa imi risc norocul in puscariile din Kenya"

Deputatul urmărit internaţional Mihail Boldea a declarat, la Realitatea TV, că se află într-o locaţie specială în Nairobi, care aparţine teritoriului românesc şi care i-a fost dată de către Consulatul României din Kenya.
“Sper să ajung cât mai repede. De aseară sunt pe teritoriu românesc. Nu fac gesturi nesăbuite în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a spus să ajung în condiţii de nesiguranţă. Nu vreau să îmi risc norocul să rămân prin puşcăriile din Kenya. Eu mă duc în vacanţă solitar, nu am nevoie să fac intervenţii publice”, a mai declarat Mihail Boldea.
În acelaşi timp, deputatul a declarat că în ţară se poate apăra în faţa “abuzurilor” la care este supus, el lansând acuzaţii la adresa procurorilor DIICOT Galaţi, care instrumentează cazul său şi care “încalcă legea”.
“Fac sesizări de aproape un an că se încalcă legea şi nimeni nu vrea să mă asculte”, a afirmat Boldea referindu-se la procurorii DIICOT Galaţi, despre care a spus că au făcut “o serie de abuzuri”.
“Cei care sunt acum arestaţi, majoritatea lor, au recunoscut lucruri pe care nu le-au făcut. totul a fost sub presiune. Să vină să spună câte plângeri sunt împotriva procurorilor DIICOT. Am cerut tot timpul ca dosarul să fie preluat de la DIICOT Galaţi la o structură centrală”, a afirmat Boldea la Realitatea TV.
El a mai spus că speră să ajungă în România cât mai repede pentru a se putea apăra în faţa “abuzurilor” la care este supus.
Deputatul Mihail Boldea declara, la începutul intervenţiei telefonice, că deocamdată sunt probleme în ceea ce priveşte procurarea biletului de avion pentru a se întoarce în ţară, spunând că nu există locuri libere, dar că este ajutat să găsească bilet.
“Voi veni la Bucureşti pentru că îmi iubesc ţara. Acum, e o problemă cu biletul de avion, nu prea sunt locuri libere, dar mă ajută cineva de aici, trebuie să găsesc o cursă să mă întorc”, a declarat, luni seară, deputatul Mihail Boldea pentru Realitatea TV.
Deputatul fugar Mihail Boldea s-a predat la Consulatul din Nairobi, Kenya, informează TVR. Avocatul lui Boldea a confirmat că acesta s-a predat la Consulat duminică seara. Potrivit corespondentului Realitatea TV, deputatul a promis “dezvăluiri incendiare” despre Mircea Toader, Roberta Anastase şi DIICOT.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …