Alte stiri
MAE protestează față de violarea spațiului național al României de o dronă de atac rusească
acum 3 hours
Mihai Roman și-a încheiat cariera de fotbalist cu un supermeci de retragere pe noul stadion din Putna (FOTO)
acum 5 hours
Ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a precizat referitor la reticenţa unor artişti faţă de modificarea Legii 8, referitoare la drepturile de autor şi drepturile conexe, că îşi doreşte ca „toţi banii cuveniţi artiştilor, chiar şi cei nedistribuiţi direct, revin artiştilor, chiar dacă sub o altă formă”.
„Am citit toate reacțiile de pe pagina mea de social media și din presă ale artiștilor români făcute în urma declarațiilor mele legate de proiectul de lege de modificare a Legii 8.
M-am bucurat că, în sfârșit, un proiect de lege are o atât de mare vizibilitate și stârnește atât de mult interes. Ce nu am înțeles este reticența față de un demers făcut cu și pentru artiști. Odată cu modificarea Legii 8 vrem să ne asigurăm că toți banii cuveniți artiștilor, chiar și cei nedistribuiți direct, revin artiștilor, chiar dacă sub o altă formă.
Le mulțumesc tuturor pentru că și-au exprimat punctul de vedere, dar cred că trebuie să știe că Organismele de Gestiune Colectivă nu au răspuns apelului de a transparentiza procedurile.
Aș mai dori să subliniez că la consultările pentru conturarea acestui proiect de lege au participat mulți actanți din zona culturală, atât reprezentanți ai Organismelor de Gestiune Colectivă, cât și artiști care au fost de acord principial cu propunerea de a direcționa sumele nedistribuite către Fondul Cultural Național. De asemenea, directiva UE din 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe spune că „Statele membre pot restrânge sau pot determina scopurile în care este autorizată utilizarea sumelor care nu pot fi repartizate, urmărind, printre altele, ca aceste sume să fie utilizate separat și în mod independent pentru a finanța activități sociale, culturale și educaționale în beneficiul titularilor de drepturi”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministru interimar al Culturii.
Sistemul de supraveghere radar a identificat și urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul …