Thursday , March 28 2024

Boc, Scripcaru, Hava, Gheorghe Ştefan, în discuţii pentru a se inscrie in Fundatia "Miscarea Populara"

boc

Liderii PMP poartă discuţii cu primarii PDL Emil Boc, George Scripcaru, Mircea Hava şi Gheorghe Ştefan, pentru a se alătura formaţiunii, prin Fundaţia Mişcarea Populară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.
 
Conform surselor citate, cei mai importanţi primari ai PDL ar urma să se alăture Mişcării Populare, discuţiile cu aceştia purtându-se în aceste zile.
Este vorba despre primarul municipiului Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, primarul muncipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Acestora li se adaugă primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Acesta a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că este membru în Fundaţia “Mişcarea Populară” încă din vara anului trecut, dar că nu părăseşte PDL pentru a nu-şi pierde mandatul. Falcă a fost rezervat în a-şi declara public sprijinul pentru PMP, spunând că ştie să facă diferenţa între activitatea sa în fundaţie şi responsabilitatea pe care o are în calitate de preşedinte al PDL Arad.
De altfel, nici ceilalţi primari care ar putea sprijini Mişcarea Populară nu vor părăsi PDL, pentru a nu îşi pierde mandatele de edili. De aceea, discuţiile care se poartă cu aceştia sunt pentru înscrierea lor în fundaţie.
Însă, înscrierea lui Emil Boc, George Scripcaru, Mircea Hava sau Gheorghe Ştefan în Fundaţia Mişcarea Populară ar fi un semnal important pentru ceilalţi membri PDL, mai ales în judeţele acestora, au explicat sursele citate.
George Scripcaru, Mircea Hava şi Gheorghe Ştefan sunt şi liderii organizaţiilor judeţene ale PDL din Braşov, Alba şi, respectiv, Neamţ, astfel că odată cu ei ar urma să se orienteze spre Mişcarea Populară din democrat-liberalii din aceste filiale.
Sâmbătă, la Braşov a avut loc şedinţa Colegiului Director lărgit al PDL, de la care au lipsit primarul Clujului, Emil Boc, primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi primarul din Alba Iulia, Mircea Hava.
Elena Udrea a anunţat, joi, că a demisionat din PDL şi s-a înscris în Mişcarea Populară.
În urma plecării acesteia, au trecut de la PDL la PMP parlamentarii democrat-liberali Camelia Bogdăneci, Daniel Geantă, Dragoş Gunia, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Andrei Voloşevici, Ciprian Rogojan, Florin Popescu, Florin Secară şi Gheorghe Florin.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …