Friday , April 26 2024

Boc afirmă că România menţine anul 2015 drept ţintă pentru euro

România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro şi se va concentra pentru a păstra nivelul deficitului, al datoriei publice şi al inflaţiei în limitele stabilite conform prevederilor europene pentru îndeplinirea acestui obiectiv, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

 

El a susţinut această declaraţie într-o întrevedere cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, după ce a condus, la sediul Băncii Naţionale, împreună cu guvernatorul Mugur Isărescu, reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea României la euro.
“Pentru că vin de la o întâlnire cu guvernatorul şi alţi membri ai comitetului pentru zona euro, pot spune că România menţine anul 2015 drept ţintă pentru aderarea la zona euro. În această privinţă, România se mişcă în direcţia corectă privind deficitul, nivelul datoriei publice şi, de asemenea, nivelul inflaţiei respectă criteriile de aderare în 2015 la zona euro. Pentru a atinge ţinta aderării la euro în 2015, trebuie să muncim şi să menţinem în fiecare an deficitul, nivelul datoriei publice şi inflaţia conform prevederilor europene. Inflaţia coboară, în prezent, lună după lună şi ajungem la nivelul nordului Uniunii Europene”, a spus Boc.
Într-un comunicat transmis ulterior, Guvernul arată că menţinerea ţintei de aderare la euro pentru anul 2015 “are un efect de armonizare şi disciplinare” a politicilor macroeconomice, iar îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro este un indicator esenţial de evaluare atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru pieţele internaţionale.
“În acest sens, momentul adoptării euro depinde de dezvoltările de pe plan european şi mondial, coerenţa politicilor macroeconomice interne şi implementarea reformelor structurale fiind imperios necesare”, se arată în comunicat.
Reuniunile comitetului interministerial vor fi organizate trimestrial, următoarea întânire urmând să fie găzduită de Guvern.
Guvernul şi Banca Naţională au decis, la începutul lunii mai, să menţină anul 2015 ca obiectiv de aderare la zona euro, ceea ce tehnic nu înseamnă, neapărat, 1 ianuarie. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus la acea dată politicienilor din coaliţia de guvernământ că cel mai potrivit ar fi ca moneda naţională să circule în paralel cu euro până în decembrie 2015.
Isărescu a apreciat că schimbarea ţintei de aderare la zona euro ar fi încurajat politicienii să spună că mai este timp pentru reforme şi să amâne aplicarea lor.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, declara la rândul său că românii sunt “admirabil de nepregătiţi” pentru adoptarea euro, dar că amânarea nu este o rezolvare.
Guvernul a decis constituirea unui comitet care să monitorizeze îndeplinirea obligaţiilor aferente aderării la zona euro, astfel încât România să fie pregătită în 2015 pentru acest obiectiv. Comitetul este condus de primul-ministru şi îi are ca membri pe guvernatorul Băncii Naţionale (ca vicepreşedinte), pe vicepremierul Guvernului, pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Muncii, Educaţiei, Justiţiei şi Administraţiei, precum şi pe reprezentanţi ai Departamentului Afacerilor Europene, Institutului Naţional de Statistică şi cabinetul premierului.
Din comitet fac parte şi câte un reprezentant al confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, dar aceştia asistă la lucrări ca simpli membri fără drept de vot.
Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht (deficitul bugetar nu poate depăşi 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşeascăn cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro) şi să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un interval de plus-minus 15% faţă de euro.

 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …