Friday , April 19 2024

Bilaţul deceselor din cauza gripei a ajuns la 31 de morţi în acest sezon

Gripa a mai provocat trei decese în România. Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Oradea, internat la secţia Pneumologie a Spitalului Municipal “Gavril Curteanu”, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit ebihoreanul.ro. Alte două persoane au decedat de gripă la Constanţa. Bilanţul ajunge astfel la 31 de decese din cauza gripei în acest sezon.

Potrivit DSP Bihor, pe lângă infectarea cu virusul AH1N1, bărbatul decedat la Oradea fusese diagnosticat cu pneumonie infiltrativă bilaterală. De asemenea, el suferea şi de hepatită cronică cu virus B şi nu fusese vaccinat antigripal.

Alte două persoane au decedat la Constanţa. Potrivit replicaonline.ro, în săptămâna 14-21 ianuarie au fost confirmate 4 cazuri de gripă (3 virus gripal AH1 și 1 AH3) la Constanţa, dintre care două s-au soldat cu decesul pacienților. Niciunul dintre cei 4 pacienți nu fusese vaccinat antigripal.

 

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …