Saturday , April 20 2024

Berlusconi l-a lăudat pe Boc pentru măsurile anticriză luate

foto: stilfm.ro
Silvio Berlusconi este la Bucureşti, unde a lăudat măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc. Premierul italian a venit în România pentru o reuniune interguvernamentală, însoţit de patru miniştri. Şeful guvernului de la Roma rămâne în ţara noastră până marţi, când se va întâlni şi cu preşedintele Traian Băsescu.
Silvio Berlusconi a participat la şedinţa celor două delegaţii. În cadrul acestor întâlniri, premierul italian a spus că are o mare admiraţie faţă de măsurile anticriză luate de Guvernul României. Acesta a precizat totuşi că majorarea TVA de la 19% şa 24% a fost prea mare.
Berlusconi a mulţumit României că a fost de acord să preia o parte din imigranţii de pe coastele Africii, care se află în acest moment în Italia, şi a precizat că susţine 100% aderarea României la Spaţiul Schengen.
“Schimburile comerciale cu România se ridică la un nivel foarte ridicat. Atinge peste 10 miliarde de euro. 14.000 de societăţi italiene lucrează în România cu peste 800.000 de lucrători. Am avut în trecut câteva probleme cu prezenţa unor cetăţeni în Italia, dar sunt probleme care au fost depăşite. În Italia, trăiesc şi muncesc peste 1.200.000 de cetăţeni români. Sunt foarte apreciaţi şi bine văzuţi. Se înregistrează o foarte bună colaborare în ceea ce priveşte prezenţa întreprinzătorilor care lucrează în domeniul infrasctructurii în România. Şi intenţionăm să procedăm şi la un schimb de turişti între cele două ţări. Pe plan european, Italia a sprijinit România pentru aderarea la UE. Cu acelaşi angajament sprijinim intrarea României în Spaţiul Schengen, cu obiectivul ca acest lucru să se întâmple în decursul acestui an. Îl felicit pe domnul prim ministru pentru modul în care guvernul român a adoptat nişte măsuri dificile”, a spus Berlusconi.
Silvio Berlusconi a venit în România însoţit de patru miniştri: de Interne, de Justiţie, de Externe şi al Economiei şi Finanţelor. După o întrevedere tete-a-tete Silvio Berlusconi-Emil Boc, a început sedinţa interguvernamentală.
Pe agendă: situaţia românilor din Italia, cooperarea politică şi economică dintre cele două state, dar şi aderarea României la spaţiul Schengen.
Silvio Berlusconi a venit în România, chiar în zilele în care ar fi trebuit să se prezinte în instanţă, în Italia. Luni, pentru o audiere preliminară în cazul Mediatrade, în care este acuzat de fraudă fiscală şi deturnare de fonduri. Marţi, de asemenea, este programată o audiere în procesul “Ruby”, în care premierul italian este acuzat de favorizarea prostituţiei cu minori şi trafic de influenţă.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …