Saturday , May 8 2021

Bătaie cu bâte, coase şi topoare intre tigani, în plină stradă, la Târgu Neamț (VIDEO)

Scene de-o violență ieșită din comun au avut loc în orașul Târgu Neamț, unde două clanuri de romi au transformat strada Radu Teoharie într-un câmp de război, relateazăziartarguneamt.ro.   Zece persoane au fost reținute de poliție, informează Mediafax.

Zeci de indivizi, de la minori până la vârstnici, s-au înarmat cu bâte, coase și topoare.  Romii au spart tot ce-au găsit în cale, de la scări ale magazinelor până la mașinile parcate.
În cele din urmă, forțele de ordine au reușit să stingă temporar conflictul. Potrivit presei locale, scandalul ar fi fost provocat de faptul că un rom a fugit cu o fată din celălalt clan.
 La un moment dat, un polițist sosit la fața locului a acționat de unul singur, s-a interpus între clanurile rivale și a tras chiar și cinci focuri de avertisment în plan vertical, pentru a calma spiritele, dar “combatanții”, printre care se aflau și femei, nu au părut a fi foarte impresionați.
Ulterior, la fața locului au ajuns și “mascații”, care i-au determinat pe romi să fugă.
 “Au fost reținute zece persoane în urma conflictului, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, plus încăierare”, a declarat vineri, pentru Mediafax, agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Vezi si

Astăzi începe vaccinarea fără programare la orice centru, indiferent de tipul vaccinului

CNCAV extinde modalitatea de înscriere la vaccinare fără programare în platforma electronică, astfel că, de …

One comment

  1. normal trebuiau toti batausii arestati si condamnati la citiva ani ,numai asa vor intelege ca incercam sa traim intr-o lume civilizata