Friday , April 26 2024

Basescu vrea sa se adreseze Parlamentului


Şeful statului, Traian B\sescu, a transmis, luni, o scrisoare preşedinţilor celor dou\ Camere, informându-i c\ doreşte s\ adreseze Parlamentului, în 21 septembrie, un mesaj pe probleme actuale de politic\ intern\.
Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţial\, şeful statului a trimis, luni, o scrisoare în acest sens preşedintelui Senatului, Dan Geoan\, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
“În temeiul art. 88 şi art. 65 alin. 2, lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, v\ aduc la cunoştinţ\ faptul c\ doresc s\ adresez Camerelor reunite ale Parlamentului un mesaj pe probleme actuale de politic\ intern\”, precizeaz\ B\sescu, în scrisoare.
B\sescu propune data de 21 septembrie pentru aceast\ şedinţ\ a Parlamentului.
“Având în vedere condiţion\rile agendei de lucru, v\ propun data de 21 septembrie 2010, la o or\ pe care o veţi stabili dumneavoastr\”, le-a scris şeful statului preşedinţilor celor dou\ Camere.
Ultima şedinţ\ a Camerelor reunite în care preşedintele Traian B\sescu a adresat Legislativului un mesaj a avut loc în 15 septembrie 2009, în finalul primului mandat al şefului statului. El a rostit atunci un discurs de bilanţ.
Preşedintele B\sescu a prezentat atunci mesajul în faţa Parlamentului dup\ ce Guvernul şi-a asumat r\spunderea pe legile educaţiei, salariz\rii unitare a personalului bugetar şi reorganiz\rii unor instituţii şi autorit\ţi. El a spus c\ salut\ “curajul” Cabinetului şi al coaliţiei în a face un pas important pentru modernizarea României.
Şeful statului a mai declarat, la acel moment, c\ “dup\ cinci ani putem spune c\ nu s-a realizat reforma constituţional\, nu exist\ nici o condamnare definitiv\ a unui înalt demnitar – responsabilitatea judec\torilor”, iar Parlamentul înc\ blocheaz\ unele dosare de presupus\ corupţie.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …