Saturday , April 20 2024

Basescu s-a interesat la Ambulanta de starea lui Adrian Nastase

Preşedintele Traian Băsescu s-a interesat de starea de sănătate a lui Adrian Năstase. Şeful statului a sunat la ambulanţă pentru a afla date despre starea fostului premier, scrie rtv.net.
Premierul Victor Ponta a mers, miercuri noaptea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a se interesa personal de starea fostului preşedinte al PSD. “Nu puteam să stau acasă fără să văd ce face şi cum se simte. Sper ca Andrian Năstase să îşi revină, mă gândesc la copiii lui. Medicii spun că au situaţia sub control. Mă întreb dacă domnul Băsescu e fericit acum. Eu nu vorbesc despre justiţie, dar era dreptul şi obligaţia mea să vin să văd în ce stare se află”, a spus Victor Ponta, la plecarea de la spital.
Adrian Năstase s-a împuşcat în zona gâtului, în timp ce poliţiştii veniţi să-l ducă în arest se aflau în locuinţa sa din Zambaccian.  Poliţiştii au ajuns la reşedinţa fostului premier în jurul orei 22.50, iar la aproximativ 20 de minute la aceeaşi adresă a sosit şi o ambulanţă. Personalul medical a intrat rapid în clădire, unde a rămas mai multe zeci de minute. În jurul orei 23.40, Adrian Năstase a fost scos din casă pe targă, având ochii închişi şi fiind acoperit cu o pătură albastră şi cu un fular în jurul gâtului.
Fostul premier are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri, au declarat surse medicale.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …