Friday , March 29 2024

Băsescu roaga Camera Deputatilor sa respinga Legea pentru amnistiere şi graţiere

basescu

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat că o eventuală adoptare a Legii pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse “va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”.
“Președintele României, Traian Băsescu, roagă Camera Deputaților să respingă Legea pentru amnistierea unor infracțiuni și grațierea unor pedepse (PLX 163/2013). O eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupției și va afecta încrederea în justiție având, în același timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV)”, se arată într-un comunicat de presă al Addministraţiei prezidenţiale.
Proiectul privind amnistierea şi graţierea unor pedepse urmează să fie supus marţi votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional la acest act normativ, după ce Comisia juridică a adoptat luni seară raport favorabil cu amendamente.
Proiectul iniţiat de către deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a fost analizat în Comisia juridică, fiind adoptate o serie de amendamente luni seară, în condiţiile în care la lucrările comisiei au participat un sfert din totalul de 27 de membri.
Adoptarea raportului favorabil asupra proiectului în Comisia juridică nu a fost făcută publică.
Conform unor surse parlamentare, urmare a amendamentelor adoptate de comisie, proiectul prevede amnistierea infracţiunilor pedepsite cu închisoare de până la şase ani şi graţierea pedepselor cu închisoarea de până la şapte ani. Termenele iniţiale erau de până la patru ani pentru amnistie şi de şapte ani pentru graţiere.
Proiectul de lege a fost respins în luna mai de Senat şi urmează să intre la vot în plenul de marţi al Camerei, care este forul decizional.
Şi premierul Victor Ponta, aflat în Africa de Sud pentru funeraliile lui Nelson Mandela, le-a transmis parlamentarilor USL că amnistia ar trebui să se refere la pedepsele mai mici de 5 ani şi să nu includă faptele de corupţie. În aşa fel, ar fi vorba de amnistierea pedepselor mici, pentru a descongestiona sistemul penitenciar, care în prezent nu mai face faţă.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …