Wednesday , February 1 2023

BĂSESCU: Prin declaraţia politică de ieri, Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea

basescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, cu puţin timp în urmă, referitor la declaraţia Parlamentului de ieri în cazul Mircea Băsescu – Bercea Mondial, că aleşii au judecat înaintea justiţiei. “Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea”, a spus Băsescu, arătându-se nemulţumit, totodată, de faptul că nu se ţine cont de anumite aspecte, cum ar fi faptul că fratele său a fost cel care a făcut denunţul de şantaj.
“Discutăm despre o declaraţie a Parlamentulu care judecă înaintea justiţiei. E un lucru extrem de grav pe care l-a făcut Parlamentul, o acţiune de intimidare a justiţiei, pentru că toată declaraţia se susţine pe frânturile de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.
Totodată, Băsescu subliniază că se trec cu vederea anumite aspecte ce ţin de dosar, cum ar fi faptul că membrii clanului Bercea au fost condamnaţi pentru prima dată în timpul mandatului său sau că cel care a făcut denunţul de şantaj în acest caz a fost chiar fratele său, Mircea Băsescu.
“Aţi aflat din declaraţia directorului SRI că acest clan este în atenţia structurilor de securitate din 2001. Nimeni nu observă câteva lucruri fundamentale: că, pentru prima dată, membrii clanului au fost condamnaţi în mandatul meu, în al doilea rând, nimeni nu ia în considerare punctele de vedere ale celui acuzat, totul se sprijină pe afirmaţiile şi probele prezentate de clan, şi că fratele meu a facut denunţul de şantaj. Eu m-am abţinut să fac orice fel de declaraţie, deşi am afirmat că-i ştiu punctul de vedere. Nu vreau să se spună că influenţez justiţia”, a mai spus şeful statului.
Declaraţiile au fost făcute înainte de plecarea la Consiliul European.
 
 

Vezi si

Decizia Curţii de Apel Bucureşti: Frații Tate rămân în arest preventiv

Fraţii Tate rămân în arest preventiv, potrivit deciziei de miercuri a Curții de Apel București. …