Thursday , April 25 2024

Băsescu: Mergem FĂRĂ REZERVE alături de aliaţi în Siria, la nevoie

basescu

Preşedintele Traian Băsesczu a declarat, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice, că România este solidară cu aliaţii in cazul Siria şi va merge alături de ei la nevoie. El a punctat că poziţia statului român e legată de preudenţă, dar şi de solidaritate cu aliaţii săi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că România are propriile ei analize cu privire la utilizarea gazelor toxice în Siria, dar nu se va poziţiona până când nu se vor pronunţa experţii ONU, punctând faptul că poziţia ţării noastre este legată de prudenţă, dar şi de solidaritate cu aliaţii săi.
“Există analizele noastre cu privire la utilizarea gazelor toxice de luptă în Siria, dar nu avem nicio certitudine. Imediat ce vom avea o poziţie a experţilor ONU, România se va pronunţa. Dar, până atunci, avem doar informaţii neconfirmate. Sigur că excludem posibilitatea să avem vreun fel de relaţii cu vreun stat care ar fi utilizat gaze toxice de luptă, indiferent care ar fi numele acestuia. Dar, până atunci, poziţia mea este legată de prudenţă”, le-a spus preşedintele ambasadorilor, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.
Şeful statului a subliniat că pentru România esenţa o reprezintă “consecvenţa şi prudenţa”. “Sigur, prudenţa noastră are o limită, şi anume aceea în care ni s-ar solicita să ne solidarizăm cu aliaţii noştri. O vom face fără rezerve. Până când acest lucru se întâmplă, opţiunea mea este pentru prudenţă şi pentru menţinerea liniilor de politică externă pe care le-am avut până acum, fie că vorbim de Orientul Mijlociu, de Siria, de Primăvara Arabă. (…) Prudenţa nu poate merge însă până la a nu fi solidari cu aliaţii noştri dacă la nivelul Consiliului de Securitate sau la nivelul NATO sau la nivelul statelor occidentale se va lua o decizie sau alta. Vom fi solidari cu aliaţii noştri”, a afirmat preşedintele.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …