Saturday , April 20 2024

Băsescu: Maximul efectelor sociale generate de criză va fi resimţit în această iarnă

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, că 2011 va fi anul ieşirii României din criza economică, dar a avertizat că maximul efectelor sociale ale acestui fenomen va fi resimţit la iarnă.

“Anul 2011 va fi anul ieşirii noastre certe din criza economică, dar vom avea încă efectele sociale, pentru că maximul efectelor sociale se va simţi în această iarnă – decembrie, ianuarie, februarie, martie… După care, piaţa forţei de muncă va începe să absoarbă uşor”, a afirmat şeful statului, joi, la postul public de radio.
Traian Băsescu consideră că majorarea TVA ar putea avea efecte în diminuarea creşterii economice şi a menţionat că, în trimestrul doi, România a obţinut o creştere economică de 0,3% faţă de primul trimestru al acestui an.
“Dacă nu s-ar fi introdus creşterea TVA, se mergea pe reducerea cheltuielilor sociale, inclusiv pe impozitarea pensiilor, am convingerea că s-ar fi consolidat şi în trimestrul trei creşterea economică, tot firavă, poate sub 1%, dar era creştere pozitivă. Acum, e clar că introducerea TVA a inhibat consumul şi asta se vede deja din cifrele lunii iulie”, a spus şeful statului.
În opinia preşedintelui, o creştere economică mai mică de 2% nu va permite absorbirea forţei de muncă, motiv pentru care Traian Băsescu subliniază că ar fi necesară o creştere de 3,5 – 4%.
“În mod cert însă, trecem pe creştere economică începând cu 2011. Şi aici e opţiunea noastră. Vrem o creştere de 1 – 2%, aşa cum a spus FMI, având în vedere utilizarea banilor împrumutaţi pe ceea ce acum avem în buget sau decidem că vrem o creştere economică consistentă (…) şi atunci ne ajustăm cheltuielile sociale, pe de o parte, şi creştem colectarea, cu ANAF, pe de altă parte”, a afirmat Băsescu.
Preşedintele a adăugat că pentru atragerea fondurilor europene este nevoie şi de resursă financiară autohtonă. În acest sens, el a subliniat importanţa echilibrării bugetului, astfel încât banii care ar trebui să fie alocaţi pentru investiţii să nu fie utilizaţi pentru acoperirea deficitului fondului de pensii. “Anul 2011 va fi un an de creştere economică. Cât de mare va fi vom decide noi. Dacă ne creăm resurse în buget să atragem sume importante de la UE. Noi decidem”, a conchis preşedintele. AGERPRES

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …