Friday , April 19 2024

Băsescu: Libera circulaţie în UE este pentru toţi cetăţenii europeni, inclusiv români de etnie romă

Preşedintele Traian Băsescu susţine că orice acţiune sau strategie privind grupurile vulnerabile trebuie elaborată în strictă relaţie cu valorile UE printre care demnitatea, nediscriminarea, egalitatea de şanse şi dreptul la libera circulaţie pentru toţi cetăţenii europeni.
“Situaţia romilor este un subiect de maximă actualitate nu doar prin ce se întâmplă astăzi în Europa, ci prin faptul că minoritatea roma continuă să fie cea mai săracă minoritate etnică din UE”, a precizat şeful statului într-un mesaj transmis la conferinţa cu tema “Contribuţia fondurilor UE la integrarea romilor”, care a fost citit de către consilierul Peter Eckstein Kovacs.
Preşedintele a subliniat în mesajul său că România are un număr mare de cetăţeni de etnie romă dintre care mulţi se află într-o situaţie foarte dificilă. “România este conştientă de necesitatea accelerării eforturilor interne pentru o mai bună integrare a comunităţii roma”, a adăugat el, subliniind modelele de bună practică pe care România le implementează şi pe care le-ar putea promova la nivel comunitar.
“Condiţiile precare de locuire, lipsa actelor de proprietate, accesul restricţionat la serviciile de sănătate, abandonul şcolar, dependenţa de ajutorul social, slaba reprezentare politică, toate acestea sunt doar o parte dintre problemele cu care se confruntă comunitatea roma, indiferent de ţara despre care vorbim”, a arătat şeful statului.
În opinia sa, “orice acţiune sau strategie privind grupurile vulnerabile este necesar să se facă în strictă relaţie cu valorile fundamentale al UE referitoare la drepturile omului, demnitate, nediscriminare, egalitate de şanse, reducerea decalajelor sociale şi economice, dar şi dreptul la libera circulaţie pentru toţi cetăţenii europeni din care fac parte şi cetăţenii români de etnie romă”.
“Chestiunea romilor nu mai este demult doar o temă naţională sau bilaterală. România a solicitat încă din 2008 la nivelul Consiliului european necesitatea elaborării unei strategii europene privind integrarea romilor”, a mai transmis preşedintele.
El a spus că România a primit cu interes ideea lansată de CE privind elaborarea unui cadru european privind strategiile naţionale de integrare a romilor. “Subliniem că acum, mai mult ca oricând, este nevoie de o reală strategie europeană pentru romi. Susţinem ideea că integrarea economică şi socială a romilor reprezintă o provocare şi o responsabilitate comună pentru toate statele membre ale UE. Principala aşteptare a României privind iniţiativa lansată de Comisie este ca aceasta să pună în valoare eforturile comune ale statelor membre”, a transmis preşedintele, adăugând că România doreşte să se implice în elaborarea viitoarei strategii.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …